Batoane cu cereale

27 Iulie 2009 11:56
Articol de Adina Scortescu
Pe mine ma atrag doua tipuri de prajituri: pe de o parte - cele decorate senzational (cu fructe de padure, forme din ciocolata si bezea, ba chiar si foita de aur), in a caror componenta intra ingrediente care nu se gasesc pe toate drumurile (vanilie de madagascar, pudra de matcha, unt de migdale), pe care le vezi in vitrinele cofetariilor pariziene de renume, dar pe care rar incerci sa le reproduci in bucataria de acasa; pe de alta parte - prajiturile care sunt directe ca strangerea de mana a unui prieten; blatul e blat si umplutura umplutura, iar rezultatul e mereu delicios daca folosesti ingrediente proaspete si urmezi reteta bunicii, a mamei sau a unei reviste de specialitate.

Oricum, tocmai pentru ca prefer latura jucausa a gatitului (aceea care tine de a descoperi metode noi, de a incerca si ‘altfel’), imi place sa incerc retete noi, mult mai simple decat cele pe care le-am invatat la scoala de la Paris, dar si mult mai prietenoase – genul de retete care pot fi povestite, uitate, reamintite, modificate. Pentru aceste retete, food blog-urile sunt un izvor nesecat de insipiratie. Unul dintre preferatele mele este cel al lui Heidi Swanson, http://101cookbooks.com.

Pentru o persoana careia ii plac dulciurile, dar are si o istorie familiala legata de diabet si de obezitate, retetele lui Heidi, facute mereu din ingrediente putin rafinate sunt obligatoriu de incercat. Iar cele pentru prajiturile care devin o masa in sine (micul dejun sau snack-ul de la ora 11.00) sunt de doua ori mai atractive.

Deci, cand am citit post-ul despre ‘flourless, sugarless, eggless cake’ (“prajitura fara faina, fara zahar si fara oua”), am sarit din fata calculatorului direct in bucatarie. Desertul stil ‘baton de cereale’, cu ciocolata mea neagra preferata (Lindt 85%) si cu nuca de cocos (ador combinatia de cocos cu ciocolata!) a devenit unul dintre ‘meniurile’ preferate pentru micul dejun. Se face usor, iti tine de foame cateva ore bune (aici vorbeste cineva care, traind cu o foame continua, nu rezista decat cu 5 mese pe zi) si, pe deasupra, mai este si sanatos.

In concluzie, cine vrea o reteta:
- incredibil de usoara (a doua oara poti s-o faci ‘la ochi’);
- imposibil de gresit (daca variezi proportiile, nu-i bai; o sa obtii un amestec mai moale – daca pui mai multe banane, mai uscat - daca inclini balanta spre ovaz, mai ‘ciocolatiu’ - daca nu te indura inima sa parasesti cele cateva patratele de ciocolata ramase in ambalaj);
- inimaginabil de sanatoasa (cereale care se absorb greu, fructe proaspate, grasimi bune - care nu-ti cresc colesterolul si foarte putin zahar – in functie de cat de ‘neagra’ e ciocolata pe care o alegi; in plus, reteta este potrivita si pentru cei care au alergie la gluten sau lactoza);
- indubitabil usor de conservat (acoperita cu folie de aluminiu rezista 2-3 zile la temperatura camerei)

Poate incerca ‘patratele cu ovaz’:
2 cani fulgi de ovaz
1 cana nuca de cocos deshidratata
1 lingurita de scortisoara
4 banane coapte, de marime medie
½ cana de ulei de sâmburi de struguri
80g de ciocolata neagra

1. Intr-un bol, se amesteca ovazul, nuca de cocos si scortisoara. Separat, se paseaza bananele cu un blender (sau cu o furculita) si se adauga uleiul.
2. Se unge cu ulei o forma termorezistenta, putin adanca (eu am folosit un vas patrat, cu latura de aprox. 20 cm). Ciocolata se taie in bucati mici (cam cat o boaba de ienibahar).
3. Crema de banana se incorporeaza in ingredientele uscate, apoi se adauga ciocolata. Se toarna amestecul in forma si se da la cuptor, la 180˚C, timp de 20-30 minute, pana cand capata o culoare rumen-aurie.
4. Se lasa la racit, apoi se taie in patrate sau dreptunghiuri de dimensiuni egale.

Eu  combin mereu ovazul  cu o lingurita de scortisoara macinata (una dintre aromele mele preferate, din pacate aflata pe lista neagra a Irinei) si mi se pare o idee buna sa includeti un condiment care va place (poate ghimbir macinat, poate un pic de extract de vanilie).
 
 
Etichete: mic dejun, rapid
 

Pe aceeşi temă

 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook