Cadouri de Craciun
07 Decembrie 2009 17:02
Una dintre rubricile la care am muncit cu cea mai mare placere luna trecuta a fost '30 de cadouri pentru gurmanzi': ne-am gandit la ce ne-ar placea noua sa primim de Craciun, am adus obiectele in redactie (cutii de ciocolata, sticlute cu lichior sau otet balsamic, caiete de retete, borcanase cu ceai sau condimente, forme de biscuiti), le-am mirosit, le-am pipait, apoi le-am fotografiat. Sa fi vazut cum arata biroul nostru acum vreo 3 saptamani! N-ai mai fi vrut sa pleci acasa.
Bineinteles ca, dupa ce am trimis revista la tipar, ne-au venit in minte o gramada de alte idei de cadou. In topul listei ar fi un curs de gatit pentru amatori, organizat de Societe Gourmet: 3 ore de gatit in bucataria restaurantului Poem, sub indrumarea unui chef (Orlando Zaharia, de la restaurantul Noblesse). La final, degustarea este insotita de vinurile potrivite si povestite de sommelierul Razvan Jurca.
Primul curs este duminica asta, pe 13 decembrie: 'Christmas Dinner Menu'.
Al doilea este pe 20 decembrie: 'Christmas Dessert Menu'. (va dati seama, o dupa-amiaza intreaga petrecuta in mijlocul prajiturilor, cu doar cateva zile inainte de Craciun...)
Sedinta costa 350 lei, iar la final pleci acasa nu doar cu burta si mintea plina, dar si cu sortul si cu brosura cu retete din imagine.
Pentru rezervari si informatii, sunati la 0723 552 736. Iar, daca tot sunteti online, intrati si pe siteul Societe Gourmet.

Pe aceeşi temă
-
Reţete pentru vacanţă
Frumuseţea turismului constă în crearea unei destinaţii, pentru care trebuie să te [tot articolul] -
Bezeaua perfectă
Pufoasă, dulce, fină şi fragilă, bezeaua este un desert în sine sau o tuşă finală [tot articolul] -
Postcard din Bruxelles
Nu pleca de aici până nu încerci o „Carbonade Flamande”, o gaufre şi [tot articolul] -
Dragobete vs… Valentin?
Într-o zi ceva mai prietenoasă de Făurar, mi-am făcut drum spre unul din locurile mele [tot articolul] -
Măşti veneţiene şi meniu afrodiziac
Le poţi întâlni luna asta în timpul Carnavalului de la Veneţia sau, în [tot articolul]

Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare