30 de motive pentru care iubim mâncarea românească – a doua parte

07 Noiembrie 2011 11:29
Articol de GoodFood
Plantele de ceai... pentru că am crescut frumoşi şi sănătoşi cu ceai de tei, mentă, muşeţel şi alte ierburi de care numai bunica ştie cum arată. Dacă, atunci când spui „tea”, „thé” sau „chai”, e clar că te referi la băutura în care s-au infuzat frunzele arborelui de ceai (celălalt cuvânt fiind „infuzie”), când ziceai „ceai” (înainte să apară Lipton şi Twinings), îţi veneau în minte o grămadă de plante.

Cozonacul... pentru că formează categoria lui aparte, la mii de pofte distanţă de prăjituri, torturi şi fursecuri. Pentru că avem cu toţii o mamă, o mamaie sau o mătuşă care coace câteva tăvi la fiecare Crăciun, ca să fericească întreaga familie. Cozonacul nostru e plin de amintire: a zilelor din postul Crăciunului – când nu ştii cum să rezişti mirosului de vanilie, a dimineţilor de sărbătoare – când micul dejun e neapărat o cană de lapte cald şi o felie de cozonac proaspăt, a figurii serioase a mătuşii care face cruce deasupra aluatului ca să crească mai cu spor.
Ţuica... pentru că este un produs obţinut prin fermentarea naturală a prunelor grase
româneşti, bine coapte la ceas târziu de toamnă, pentru că este aurie şi când îmbătrâneşte devine uleioasă, pentru că are proprietăţi terapeutice conservate în butoaie din lemn de dud ori de salcâm. S-a demonstrat ştiinţific: ţuica fiartă are un rol important asupra sănătăţii în perioada iernii, contribuind la decongestionarea pulmonară, ceea ce duce la scăderea riscului de a face pneumonie.
 
Dulceaţa… pentru că a noastră e dulce şi sinceră, fără zorzoanele din borcanele cu ambalaje străine („rubarbă şi ghimbir”, „fructe de pădure şi vanilie de Madagascar”, „smochine şi fulgi de migdale”). A noastră e „de vişine”, „de zmeură”, de „nuci verzi” etc. – simplă, făcută de multe ori în casă, amestecată cu lingura de lemn şi ambalată în borcane cu eticheta scrisă de mână.
 
Pepenii… pentru că ne lasă gura apă numai când ne gândim la ei şi pentru că, în august, se înalţă movile verzi şi galbene la margine de drum, chiar în mijlocul oraşelor. Dacă intri într-un magazin din Vest şi vezi cum se vând pepenii (la felie, ambalaţi în ţiplă), nu se poate să nu fii mândru de mormanele din pieţele noastre. Pepenii roşii sunt singura mâncare pentru care simt că „muncesc” cu adevărat ca să o aduc pe masa din bucătărie. Iar metoda tradiţională de a-i încerca (îi iei în mâini şi îi apeşi între palme; dacă fac „prrr”, atunci sunt copţi) este unul dintre motivele pentru care o consider pe bunica o superfemeie.
Ouăle încondeiate... pentru minuţiozitatea detaliului „scris” pe un suport comestibil. Ceara de albine fierbinte este folosită pe post de „cerneală”, iar culorile sunt obţinute din plante, adunate cu grijă încă din vară, uscate la umbră şi păstrate în pungi de hârtie la loc uscat până în joia dinaintea Paştelui. Înainte de încondeiere se pun la înmuiat în puţină apă de ploaie, se fierb în borş în care se adaugă sare de bucătărie. În mod tradiţional, galbenul se obţine din frunze de ceapă şi de porumb, roşul din frunze de ceapă roşie şi rădăcină de sfeclă roşie rasă, iar negrul din coajă de nuc.
Ceramica neagră de Marginea... pentru că a purtat numele României prin toată lumea, pentru că, deşi în perioada comunistă posesia unei roţi de olar era considerată infracţiune şi mulţi olari au fost nevoiţi să renunţe la acest mesteşug, a existat o brigadă de rezistenţă care a continuat să practice olăritul pe ascuns, astfel încât astăzi, când totul este automatizat, la Marginea s-a păstrat tradiţia şi vasele se fac în continuare manual.
Radu Anton Roman... pentru că a spus bucătăria românească în 1001 de nopţi culinare, pentru că a însăilat poveşti cu oameni şi locuri printre reţete, pentru că a umblat cu poftă dintr-un capăt în altul al ţării şi nu a lăsat nimic negustat şi neînregistrat, pentru că a abordat proiectul lui culinar cu minte de etnograf şi suflet de om, pentru că datorită lui ne ştiu şi cei mai aroganţi francezi, pentru că a spus într-un interviu o strigătură care îmi sună în cap de fiecare dată când vine Crăciunul: „Miroase a sarmale peste munţii Carpaţi, miroase a sarmale de-ţi vine să mori”.
 
Brânza cu ceapă… pentru că ne place mult. O ceapă tăiată în patru (sau spartă cu podul palmei) şi o bucată de telemea de vacă sau oaie (eventual şi nişte feliuţe de slănină afumată) sunt mâncarea la care n-am renunţa pentru toate foie gras-urile din lume.
 
Papanaşii… pentru că, de pe un platou cu mousse au chocolat, ecleruri, tiramisu şi tarte cu fructe, noi tot papanaşi cu brânză am alege. Neapărat bine prăjiţi şi acoperiţi cu multă smântână şi dulceaţă. Sunt desertul perfect iarna, la munte, după o zi întreagă petrecută pe pârtia de schi; dar sunt buni şi dimineaţa, prăjiţi sau fierţi, ca în Moldova. Dacă te simţi prea neîndemânatic ca să abordezi o reţetă de prăjitură, sigur n-o să ai probleme cu cea de papanaşi – ai nevoie doar de brânză de vaci proaspătă, făină, ouă şi ulei pentru prăjit.


 
 
Etichete: blog, good food lifestyle, romanesc
 

Pe aceeşi temă

 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook