5 modalităţi de a reduce consumul de sare

31 Octombrie 2011 12:23
Articol de GoodFood

Este uşor să mănânci mai multă sare decât ai nevoie, fără să îţi dai seama. Cantitatea zilnică recomandată pentru adulţi este de 6g – ceea ce înseamnă aproximativ o linguriţă. Cu cât mănânci mai multă sare, cu atât papilele tale gustative vor simţi nevoia de o cantitate şi mai mare. Vestea bună este că până şi schimbările mici în direcţia scăderii consumului de sare vor antrena papilele gustative să îşi dorească mai puţină sare, ceea ce te va ajuta să-ţi menţii o tensiune arterială scăzută.

 

1 Evită mâncarea procesată care are conţinut ridicat de sare: mâncare semipreparată, sosuri pentru paste, supe la conservă, pâine, cereale şi meniuri take-away (în special indiene şi cele chinezeşti). Citeşte conţinutul de sare de pe etichete şi caută-le pe cele care nu au sare adăugată.

2 Când găteşti, în loc de sare, dă gust mâncării cu usturoi, ceapă, muştar, ghimbir, suc de lămâie şi lime, condimente, hribi uscaţi ori ierburi aromate; sau foloseşte doar puţină sare.

3 Foloseşte cantităţi mici de ingrediente care au conţinut ridicat de sare: anşoa, bacon, brânză, şuncă, măsline, creveţi, peşte şi carne afumate, sos de soia, cuburi de supă sau extract de drojdie. Dacă le foloseşti, gustă înainte să pui sare – s-ar putea să nu mai fie nevoie.

4 Foloseşte sare de mare „naturală” – gustul este mai intens, deci vei putea să foloseşti mai puţin.

5 Dacă obişnuieşti să presari sare peste mâncarea din farfurie, încearcă să guşti mai întâi. Sunt şanse să nu mai ai nevoie de o cantitate suplimentară de sare.


 


 
 
Etichete: alimentatie sănătoasă, nutriţie sănătoasă, sare
 

Pe aceeşi temă

 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook