Budinca de Crăciun
06 Decembrie 2011 11:26
Tradiţional, budinca de Crăciun se face în 8 ore, cu o lună înainte de Crăciun, timpul minim ce trebuie acordat maturării. În tot acest timp, gustul se împlineşte. În ziua Crăciunului budinca se aşază la abur încă două ore şi se serveşte foarte fierbinte alături de creme aromate cu citrice sau coniac.
Budinca de Crăciun pe care o consumă astăzi britanicii este foarte diferită de budinca originară. Acest desert îşi începe cariera fulgurantă în Evul Mediu când era doar un amestec pe bază de carne şi rădăcinoase care se pregăteau prin fierbere într-un ţesut de provenienţă animală (cum este prapurele pe care îl folosim pentru drob). Amestecul, o modalitate de a păstra şi stoca eficient o multitudine de ingredinete printr-o fierbere îndelungată se servea înainte de începerea postului Crăciunului.
În timp, însă, preparatul devine din ce în ce mai complex şi pe lângă carnea de vită şi de oaie, încep să apară fructele uscate. Mâncarea medievală se baza pe amestecul de carne şi fructe pe care îl întâlnim şi astăzi în bucătăria Orientului Mijlociu. La această combinaţie se adăugau şi o sumedenie de mirodenii care aduceau culoare, având în acelaşi timp rolul de conservant. Preparatul pe bază de carne şi fructe nu a supravieţuit însă foarte mult. Carnea a fost încet, încet înlocuită cu un amestec tot mai elaborat de fructe şi licori spirtoase.
Pe la 1500, compoziţia se schimbase deja: se îngroaşa acum cu ouă, pesmet, iar berea şi coniacul erau acum ingrediente constante. La 1600 Samuel Pepys, lista în jurnalul său între felurile servite de Crăciun şi terciul de prune uscate. Tot cam în această perioadă, budinca a fost pentru prima dată interzisă. Desertul devenise simbolul unui gust exagerat şi deci al unei societăţi decadente pe care puritanii nu aveau de gând să o tolereze. Coroana britanică, mai precis membrii de naţiune germană, aveau însă să salveze situaţia. Primul reprezentant ilustru al acestei renaşteri este George I, care decide să servească acest desert pentru care dezvoltase o adevărată slăbiciune ca fel celebrat al mesei de Crăciun în 1714. Quakerii, un ordin religios la fel de scrupulos şi auster precum puritanii, care aveau să emigreze în America nu pentru a scăpa de sărăcie, ci pentru a evita persecuţia religioasă şi a se distanţa de decadenţa care înghiţise aparent societatea britanică protestează vehement, fără însă a înregistra vreun rezultat notabil.
A doua figură regală care aduce în centrul atenţiei budinca este prinţul Albert, consortul Victoriei. Albert instaurează definitiv budinca în meniul serii de Crăciun. Perioada victoriană este, de altfel, şi momentul în care prepararea budincii de Crăciun este fixată, ulterioare variaţii fiind legate doar de modalitatea de coacere. În timp, ţesutul animal, de care aminteam la început şi în care budinca era pregătită, a fost înlocuit cu o pânză, care la rându-i a fost înlocuită de un vas care permitea pregătirea la abur în loc de fierbere. Tot acum, în perioada victoriană, apar şi o sumedenie de obiceiuri legate de pregătirea, prezentarea şi consumarea budincii: descoperirea monedei care aduce noroc şi flambarea fiind doar câteva exemple.
Budinca de Crăciun este în Marea Britanie un simbol al tradiţiei şi al familiei şi deşi se poate găsi gata preparată, un gurmand conservator nu-i va da acestui surogat atenţie preferând să treacă prin tot procesul de preparare care, în unele cazuri, este îndelungat: unii o pregătesc cu un an înainte, susţinând că acest proces extins de maturare este esenţial pentru gustul dens şi aromat al budincii.
Material apărut în GoodFood decembrie 2008-ianuarie 2009
Budinca de Crăciun pe care o consumă astăzi britanicii este foarte diferită de budinca originară. Acest desert îşi începe cariera fulgurantă în Evul Mediu când era doar un amestec pe bază de carne şi rădăcinoase care se pregăteau prin fierbere într-un ţesut de provenienţă animală (cum este prapurele pe care îl folosim pentru drob). Amestecul, o modalitate de a păstra şi stoca eficient o multitudine de ingredinete printr-o fierbere îndelungată se servea înainte de începerea postului Crăciunului.
În timp, însă, preparatul devine din ce în ce mai complex şi pe lângă carnea de vită şi de oaie, încep să apară fructele uscate. Mâncarea medievală se baza pe amestecul de carne şi fructe pe care îl întâlnim şi astăzi în bucătăria Orientului Mijlociu. La această combinaţie se adăugau şi o sumedenie de mirodenii care aduceau culoare, având în acelaşi timp rolul de conservant. Preparatul pe bază de carne şi fructe nu a supravieţuit însă foarte mult. Carnea a fost încet, încet înlocuită cu un amestec tot mai elaborat de fructe şi licori spirtoase.
Pe la 1500, compoziţia se schimbase deja: se îngroaşa acum cu ouă, pesmet, iar berea şi coniacul erau acum ingrediente constante. La 1600 Samuel Pepys, lista în jurnalul său între felurile servite de Crăciun şi terciul de prune uscate. Tot cam în această perioadă, budinca a fost pentru prima dată interzisă. Desertul devenise simbolul unui gust exagerat şi deci al unei societăţi decadente pe care puritanii nu aveau de gând să o tolereze. Coroana britanică, mai precis membrii de naţiune germană, aveau însă să salveze situaţia. Primul reprezentant ilustru al acestei renaşteri este George I, care decide să servească acest desert pentru care dezvoltase o adevărată slăbiciune ca fel celebrat al mesei de Crăciun în 1714. Quakerii, un ordin religios la fel de scrupulos şi auster precum puritanii, care aveau să emigreze în America nu pentru a scăpa de sărăcie, ci pentru a evita persecuţia religioasă şi a se distanţa de decadenţa care înghiţise aparent societatea britanică protestează vehement, fără însă a înregistra vreun rezultat notabil.
A doua figură regală care aduce în centrul atenţiei budinca este prinţul Albert, consortul Victoriei. Albert instaurează definitiv budinca în meniul serii de Crăciun. Perioada victoriană este, de altfel, şi momentul în care prepararea budincii de Crăciun este fixată, ulterioare variaţii fiind legate doar de modalitatea de coacere. În timp, ţesutul animal, de care aminteam la început şi în care budinca era pregătită, a fost înlocuit cu o pânză, care la rându-i a fost înlocuită de un vas care permitea pregătirea la abur în loc de fierbere. Tot acum, în perioada victoriană, apar şi o sumedenie de obiceiuri legate de pregătirea, prezentarea şi consumarea budincii: descoperirea monedei care aduce noroc şi flambarea fiind doar câteva exemple.
Budinca de Crăciun este în Marea Britanie un simbol al tradiţiei şi al familiei şi deşi se poate găsi gata preparată, un gurmand conservator nu-i va da acestui surogat atenţie preferând să treacă prin tot procesul de preparare care, în unele cazuri, este îndelungat: unii o pregătesc cu un an înainte, susţinând că acest proces extins de maturare este esenţial pentru gustul dens şi aromat al budincii.
Material apărut în GoodFood decembrie 2008-ianuarie 2009
Pe aceeşi temă
-
Ce e nou în 2012 - 10 trenduri pentru noul an
Nu ştiu ce culori se vor purta anul viitor la pantofi şi la poşete, dar ştiu că spatulele, [tot articolul] -
Pregăteşte-te de petrecere! Sfaturi pentru petreceri reuşite
Vei avea o mulţime de musafiri în perioada Sărbatorilor de iarnă, aşa că trebuie să fii [tot articolul] -
Învaţă să prepari: Aluatul sablat
Foarte asemănător ca preparare şi ingrediente cu aluatul fraged, aluatul [tot articolul] -
Dragă Moş Crăciun...
Aşa încep scrisorile pe care copiii de la Mia's Children şi cei de la Robin Hood le-au [tot articolul] -
Cum identifici corect carnea proaspătă
Odată cu sfârşitul Postului, un loc de cinste pe masa de Sărbători o vor avea preparatele [tot articolul]
Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare