Frigărui sănătoase şi zâmbete pictate cu ciocolată
18 Aprilie 2011 14:35
Cu puţin timp înainte de Paşti ne-am întâlnit la Hilton cu peste 30 de copii, ca să ne amintim cum e să mănânci ouă umplute dintr-o răsuflare şi cum poţi face frigăruile de fructe şi mai atractive (uşor, cu sos de ciocolată).
Copiii de la Casele de Copii Robin si Mia’s Children s-au împărţit în trei grupe, fiecare urmând să prepare una dintre reţetele propuse de noi (frigărui de fructe, frigărui de legume cu mozzarella şi ouă umplute). Dacă sarcinile de rutină au fost executate de purtătoarele şorţului roşu (am fiert oăule, am tăiat legume şi fructele în cubuleţe, am pregătit sosul de ciocolată), cele de creaţie au revenit în totalitate “Razelor de speranţă”, “Iubirii” şi “Ostaşilor primăverii” (căci aşa s-au denumit cele trei echipe; şi, prin urmare, în ciuda vremii întunecate de afară, noi am avut senzaţia că atmosfera s-a încălzit brusc).
Timp de zece minute, legumele şi fructele au fost înfipte meticulos pe frigărui din bambus, iar ouăle au fost umplute (pe alocuri chiar îndesate) cu cremă de gălbenuş şi muştar, apoi decorate cu felii de ardei roşu, castravete şi măsline verzi. Degustarea a ţinut mai mult, căci doar asta este partea cea mai plăcută a gătitului! Jumătăţile de ou au dispărut cât ai zice peşte, iar feţele de masă au fost acoperite cu pete discrete de ciocolată (dar şi cu şerveţele roşii, care să spargă monotonia cromatică; şi, eventual, să stea în calea degetelor mânjite.) Jurizarea a fost gălăgioasă şi fără intruziuni din partea adulţilor: fiecare echipă a apreciat preparatele echipelor adverse, în funcţie de gust, aspect şi originalitate.
A câştigat… Iubirea primăverii (iar nouă ni s-a părut un rezultat corect, căci eram aproape la jumătatea lui aprilie).
Ziua a continuat în aceeaşi notă veselă cu a doua porţie de joacă constructivă: de data aceasta, pictură pe ouă de lemn! I-am lăsat pe copii să coloreze în voie şi noi am plecat zâmbind, cu gândul că şi la anul vom continua această acţiune, ce începe să devină o tradiţie, şi îi vom învăţa pe copii cât de distractiv este să pregăteşti ceva bun şi sănătos!
REŢETE:
Frigăruile cu fructe şi topping de ciocolată au fost preferatele copiilor şi pentru ele am folosit: banane, mere verzi şi mere roşii, kiwi si piersici. Toppingul de ciocolată se prepară prin topirea unei tablete de ciocolată în 20 grame de unt.
Nici frigăruile cu mozzarella şi legume nu au fost mai prejos, ele fiind făcute cu: ardei gras roşu şi galben, castravete, roşii cherry, mozzarella, măsline verzi. Pentru dressing am combinat zeama de la ½ de lămâie cu 4 linguri de ulei de măsline. Se asezonează după gust şi se savurează.
Ouăle umplute au fost însă primele care au fost mâncate! Se fierb ouăle tari, se taie în două şi se scoate gălbenuşul. Se amestecă gălbenuşul cu muştar şi se asezonează după gust. Se umplu ouăle şi se decorează cu fâşii de legume.

Pe aceeşi temă
-
Masa de dinainte de Paşti
La şcoala 119 s-a sărbătorit deja Paştele (runda întâi) miercuri la prima oră, iar [tot articolul] -
Copiii gătesc cu plăcere oriunde
Chiar şi la Târgul Educaţional şi de Tabere, unde echipa Good Food i-a încurajat să [tot articolul] -
În ritm de step
La cel mai recent eveniment din cadrul Campaniei Copiii în bucătărie, am trasformat Plaza [tot articolul] -
Alvin şi micii bucătari descurcăreţi!
Dacă s-ar face un desen animat despre ultima ispravă a noastră din Plaza România, cu [tot articolul] -
Premii pentru motani ȋncălţaţi
Pentru unii dintre noi, Moş Nicolae a venit un pic mai devreme. Cu ocazia avanpremierei filmului [tot articolul]

Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare