Cocktailuri irezitibile

06 Decembrie 2011 11:03
Articol de GoodFood
Champagne cocktail
Se pune câte un cub de zahăr brun în 6 pahare de şampanie, iar peste ele se toarnă câte o picătură de biter Angostura. Apoi se toarnă şampanie în fiecare pahar, iar pentru decor se aşază pe marginea paharului câte o fâşie de coajă de portocală.

Fizz de mere
Se toarnă câte 1 lingură de apple schnapps şi 1 lingură de suc de afine în 6 pahare de şampanie. Peste ele se toarnă şampanie şi se amestecă uşor. Fiecare pahar se garniseşte cu o felie subţire de măr.

Pear bellini
Se pasează 3 pere coapte şi se pun în 6 pahare de şampanie. Peste ele se toarnă şampanie şi se garnisesc cu câte o felie  subţire de pară.

Black velvet
Se umplu 6 pahare de şampanie pe jumătate cu Guinness rece, iar peste se toarnă şampanie.

Kir royale
Se toarnă 1 linguriţă de crème de cassis în fiecare pahar, apoi se adaugă şampania.

Christmas coffee
Se toarnă 2 linguri de rom alb într-un pahar, peste ele se toarnă cafea neagră fierbinte, 2 linguriţe de zahăr demerara. Deasupra se pune puţină frişcă lichidă şi se serveşte imediat.

Rumba
Se amestecă 2 linguri de rom alb, 2 linguri de cremă de cocos, 2 linguri de lapte şi 4 linguri de suc de ananas. Se toarnă într-un pahar plin cu gheaţă şi se serveşte garnisit cu felii de ananas.

Mojito
Într-un pahar înalt, se zdrobeşte o mână de frunze de mentă împreună cu 2 linguriţe de zahăr tos, cu un pistil. Se taie ½ de lime în patru bucăţi, se stoarce zeama fiecărei bucăţi în pahar, apoi se adaugă şi bucăţile stoarse. Deasupra se toarnă 4 linguri de rom alb şi gheaţă pisată, se amestecă bine, apoi se adaugă apă minerală. Se garniseşte cu frunze de mentă şi se bea cu pai.

Winter orange
Se amestecă 4 linguri de rom cu o picătură de grenadine, zeama unei portocale roşii şi un strop de zeamă de lămâie. Se toarnă într-unpahar de Martini şi se serveşte.

Frozen daiquiri
Într-un blender, se mixează 3 linguri de rom alb, zeama unui lime, 1 linguriţă de zahăr tos şi o mână de gheaţă pisată. Se toarnă într-un pahar de Martini şi se mai adaugă 1 lingură de lichior de fructe la alegere.

Bloody Mary
Se umplu pahare înalte cu cuburi de gheaţă, apoi se toarnă în fiecare 4 linguri de votcă, 150ml suc de roşii şi 2 linguriţe de zeamă proaspătă de lămâie. Se adaugă 2 picături de sos Worcestershire şi un strop de sos Tabasco. Se amestecă, se adaugă puţin piper negru măcinat şi se garniseşte cu batoane de ţelină.

Cranberry twist
Într-un cocktail shaker, se amestecă 2 linguri de votcă, 1 lingură de Cointreau, puţin suc de afine, 2 linguri de suc proaspăt de lime şi o mână de cuburi de gheaţă. Se toarnă într-un pahar de Martini şi se garniseşte cu câte o felie de lime.

Chocolate Martini
Se toarnă 3 linguri de votcă, 1 lingură de crème de cacao şi 2 linguri de lapte într-un coctail shaker cu gheaţă şi se agită uşor. Se toarnă într-un pahar de Martini şi se serveşte garnisit cu ciocolată amăruie rasă.

Christmas Collins
Se pun 4 linguri de votcă, 2 linguri de zeamă de lămâie şi 1 lingură de zahăr tos într-un pahar înalt pe jumătate plin cu gheaţă. Se amestecă şi se toarnă apă minerală şi 1 picătură de biter Angostura.

Ponturi pentru succes garantat:

• Serviţi câte 2-3 cocktailuri pe oră.
• Trebuie să aveţi la dispoziţie multă gheaţă pentru a răci sticlele de şampanie şi vin, dar şi pentru a servi cocktailuri „on rocks“.
• Aveţi grijă să aveţi în frigider şi o gamă variată de sucuri pentru invitaţii care nu consumă alcool, dar şi pentru cei care s-au bucurat de prea multe cocktailuri la începutul petrecerii!
• Aveţi grijă să aveţi la dispoziţie de două ori mai multe pahare decât numărul invitaţilor, pentru a economisi timpul petrecut la spălarea paharelor şi pentru a socializa mai mult cu invitaţii.

 
 
Etichete: Anul Nou, cocktail, Craciun, petreceri, sarbatori, super sarbatori, tips&tricks
 

Pe aceeşi temă

 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook