Cum îmi pot menţine grătarul fierbinte cât am nevoie, astfel încât să pot găti multă mâncare?
02 Septembrie 2011 11:37
Aprinde un foc mic la baza grătarului folosind hârtie şi crenguţe uscate de prin grădină, apoi adaugă treptat cărbuni până ce construieşti un pat de dimensiuni egale.
Aşteaptă ca flăcările să se domolească înainte să pui mâncarea la copt; cărbunii ar trebui să fie atunci roşii, acoperiţi cu un strat alb de cenuşă.
Dacă ai un grătar la care se ajustează înălţimea (distanţa faţă de cărbuni), începe de la nivelul cel mai de sus şi mută-l tot mai jos, pe măsură ce tăciunii se sting.
Ca să difuzezi căldura şi mai mult, împinge cărbunii spre marginile grătarului, astfel încât cărbunii încinşi să nu fie chiar sub mâncare.

Pe aceeşi temă
-
Lemon curd - aroma prăjiturilor de vară
Vara se caută prăjituri răcoroase, nu prea dulci, cu un gust acrişor şi, de obicei, pe bază de [tot articolul] -
11 deserturi uşoare
Pentru situaţiile când ai nevoie urgent de un desert (da,da, ruinarea deserturilor migaloase [tot articolul] -
10 reţete rapide cu piept de pui
Te-ai săturat de banalul piept de pui la grătar? Foloseşte câteva condimente şi garnituri [tot articolul] -
10 gustări de savurat cu băieţii
Reţete uşoare cu ingrediente simple, bere şi un meci pe cinste - ingredientele ideale [tot articolul] -
Prepară propriul sirop din floare de soc
Florile de soc vor apărea spre sfârşitul lunii mai şi sunt numai bune de cules – de [tot articolul]

Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare