Drumul Mirodeniilor: Piperul

18 Mai 2011 01:08

Articol de Viviana Iacob

În perioada sa de glorie când nu era nici pe departe mirodenia comună de azi, piperul era folosit ca monedă de schimb, valorând greutatea sa în aur, iar chiriile şi datoriile se puteau plăti cu acest bob negru şi picant.

Descoperirea unui souk (piaţă tipică oraşelor Orientului Mijlociu) în Siria, punctul cel mai îndepărtat în care ajunsesem pe traseul mirodeniilor, îmi arăta Bagdadul ca sumă a tuturor clişeelor, contradicţiilor şi infinitelor descoperiri prilejuite de lumea arabă: cavalerism încremenit şi femei în chador, moschei cu intrare pentru turişti în care totuşi femeile nu au acces decât cu aprobarea mullahului, fântâni, şi nisip care îţi macină dinţii, miresme şi miasme, tarabe întregi cu smirnă şi tămâie alături de sumac şi zaharicale, mirosuri despre care doar citisem, gusturi pe care le descopeream atunci. Pe scurt, eu exaltată şi confuză, ghidată doar de puţine cunoştinţe gastronomice, de câteva cărţi, de un vorbitor de arabă stâlcită şi o euforie constantă care îmi dădea cumva puterea să rezist şi să mă bucur de tot ce vedeam deşi trăiam permanent la 40°C.

PRAFURI IUŢI ŞI COLORATE
Souk-ul îţi invadează corpul, pielea dezvoltă forţat papile gustative, absorbind poroasă gusturile grămezilor de prafuri colorate şi iuţi care te înconjoară. La sfârşitul unei zile care nu ştii când a trecut, miroşi a scorţişoară, iar dinţii ţi s-au strepezit de la cofeturile pe care le-ai îngurgitat în neştire, spunându-ţi vinovat că ai încercat, de fapt, totul din curiozitate şi pentru că trebuie să încerci, doar de asta eşti aici.
Găseam aici toate mirodeniile pe care le găsisem şi în cărţile de bucate moldoveneşti: chiperul, curcuma, fisticul, imbiri, floarea de nucşoară, enibaharul, chimionul, făina de migdale nelipsită în prăjiturile domneşti, însă în proporţii generoase, vândute la grămadă, la fel de comune ca sarea. Îmi imaginam drumul care pornea din India şi a cărui încărcătură îşi pierdea concentraţia, densitatea, câştigând însă în preţ pe măsură ce se apropia de casă, de coastele Mării Negre, de Chilia şi Cetatea Albă (Akkerman). Şi tot acest drum era pus în mişcare de un grăunte mic şi zbârcit a cărui existenţă şi savoare le luăm ca dat: PIPERUL.

SECRETUL MUSONULUI
Piperul a fost pentru Europa medievală şi renascentistă ce este astăzi pentru civilizaţia contemporană petrolul. Punea o lume în mişcare, construia formaţiuni statale şi armade, era cauza monopolurilor şi blocadelor, iar atunci când Roma a căzut şi cantitatea de piper care ajungea pe mesele europene a scăzut la jumătate, a fost nevoie de forţa cruciadelor pentru a redeschide drumul mirodeniilor spre Europa occidentală.

Până să ajungă din India şi Malabar pe mesele europenilor, piperul trecea prin peninsula arabă, prin intermediul Nabateenilor (Iordania de azi) şi mai târziu prin Siria şi Bagdadul califilor. Peninsula devenise un punct nodal şi, pentru multe secole, arabii păstraseră secretul musonului care hrănea viţa de piper şi care, la jumătatea anului, îşi schimba direcţia. Astfel erau posibile călătorii repetate şi mai scurte, ce menţineau monopolul comerţului cu India.

Musulmanilor le urmează apoi veneţienii şi misterioasa republică a Ragusei. Când veneţienii şi genovezii au fost daţi afară din Mare Majus (Marea Neagră), iar Caffa şi Pera au fost închise, Ragusa era singura putere creştină care făcea legătura cu Moldova şi Tătărimea printr-un cordon de colonii ragusene care mergeau până la Akkerman (Cetatea Albă) şi Silistra. Iată cum şi de unde venea piperul în Moldova, unde bucatele, aşa cum le descriu Kogălniceanu şi Negruzzi în prima carte de bucate românească, nu duceau lipsă nici de prea scumpul chiperi, scorţîca sau floarea
de nucşoară.

Viţa de piper
• Piperul este o viţă lemnoasă cu fructe mici de un verde intens, aşezate în forma unui ciorchine. Creşte în pădurile coastei Malabarului, în sud- vestul Indiei.

• Piperul negru este piperul cules când fructele plantei sunt încă verzi. Ele se spală şi se usucă, acest proces ducând la înnegrirea şi zbârcirea micului bob de piper.

• Piperul alb este doar sămânţa fructului de piper, iar piperul verde este, de asemenea, obţinut din fructul necopt de piper, printr-un proces de curăţare şi uscare care păstrează însă culoarea verde a fructului.

Etichete: mirodenii, piper, Reţete cu piper

Pe aceeşi temă

Fă cunoștință cu ingredientele chinezești

Există câteva ingrediente cheie care care conferă mâncărurilor gustul autentic al [tot articolul]
Cum să depozitezi ierburile aromatice
Fie că este vorba despre pătrunjel, busuioc sau mentă, ierburile aromatice conferă o aromă [tot articolul]
Şofranul
Şofranul se numără printre cele mai scumpe, dar şi printre cele mai preţioase condimente care [tot articolul]
Muştarul
Ce farmec ar mai avea micii fără muştar? Din fericire, vestea bună e că nu trebuie să te [tot articolul]
Oregano
Oregano se potriveşte mai ales cu roşiile, cu vinetele şi cu preparatele din miel. Se adaugă de [tot articolul]