Dulce de Membrillo - Marmeladă şi Mitologie

13 August 2011 14:47

Articol de GoodFood

Cuvântul marmelo, gutuie în portugheză, preia varianta latină şi dă naştere unui cuvânt care pentru copilăria multora dintre noi este emblematic: marmelada. Marmelada, desemnează în portugheză jeleul din carnea gutuiei, un bun pe care portughezii îl exportă în Marea Britanie începând cu 1400. Marmelada era o pastă solidă care se putea tăia felii.

În Anglia, însă, preferinţele se schimbă şi încet, încet acest jeleu începe să fie produs din portocale, mai precis din portocalele amare de Sevilia. Coloniştii britanici duc fructul în Virginia, dar în America de Nord gutuia nu va ajunge niciodată la popularitatea pe care o are în America Latină. În ţări precum Argentina, Uruguay sau Chile marmelada apare pe filiera spaniolă sub numele de „dulce de membrillo“, iar în Spania membrillo se serveşte cu brânză manchego şi are statut de gustare naţională.

Răspândită între Marea Caspică şi Marea Neagră, gutuia este o constantă în bucătăria persană în ultimii 2.500 de ani ca ingredient în khoresh şi nu numai, apărând şi în tagine-urile marocane şi mostardele italiene, marmeladele portugheze şi spaniole.

În mitologie, gutuia rivalizează cu mărul, sau mai bine spus cele două se confundă. Motivul este, în mare măsură lingvistic.

În greaca veche melon desemna mărul, dar era în acelaşi timp şi denumirea generică pentru majoritatea fructelor cunoscute. Prin urmare, este posibil ca mărul de aur din grădina Hesperidelor (livada Herei) să fi fost, de fapt, gutuia.

De altfel, obiceiurile legate de nunta ateniană gravitau în jurul acestui fruct, unul din simbolurile Afroditei. Oaspeţii aruncau gutui în carul de nuntă. Iar mireasa mânca o prăjitură cu miere şi susan, urmată de o gutuie crudă care ar fi asigurat fertilitatea. Nu numai povestea lui Paris şi a Elenei este legată de mărul-gutuie şi de Afrodita, ci şi cea a lui Hipomenes şi a Atalantei. Hipomenes îi cere ajutorul zeiţei pentru a câştiga întrecerea cu Atalanta şi, astfel, dreptul de a o lua de soţie. Zeiţa îi dăruieşte 3 fructe de aur sfătuindu-l să le arunce în calea Atalantei. Aceasta se opreşte din cursa pentru a le savura dându-i prilejul lui Hipomenes să câştige.

Gutuia trece mai departe la romani ca simbol al Venerei, iar în bucătăria romană conţinutul mare de pectină al gutuiei (melimelum-mărul de miere) în combinaţie cu mierea pun bazele pentru toate jeleurile şi marmeladele de mai târziu. Apicius vorbeşte despre gutui păstrate în
întregime în miere şi defrutum, un vin nou fiert cu mirodenii şi evaporat la jumătate din cantitate. (Apicius, De Re Coquinaria, cartea IV).
Prepararea gutuilor cu miere se păstrează şi în perioada medievală. Le Menagier de Paris, o culegere de reţete scrisă la sfârşitul secolului al IV-lea, în 1393, (Janet Hinson, trad.) listează Cotigniacul pentru prima dată. Un jeleu pe bază de gutui şi miere fiartă care avea să devină specialitatea oraşului Orleans. Etimologic, denumirea de „cotigniac“ vine din provensalul „condougn“, italiana „cotona” , termeni care la rândul lor vin de la Cydonia/Cotonea, regiune pe care Pliniu o menţionează, de altfel, în a sa Istorie Naturală ca important punct pentru comerţul cu gutui. Aparent, acest punct geografic stă şi la rădăcina cuvântului gutuie în română.

Click aici pentru reţeta de Dulce de membrillo

Etichete: Dulce de Membrillo, gutui, marmelada, nutritie

Pe aceeşi temă

Mărarul
Îţi plac preparatele mediteraneene? Înseamnă că îţi place şi mărarul, dar [tot articolul]
Leurda
Cunoscută şi sub denumirea de „usturoi sălbatic”, leurda este una dintre verdeţurile [tot articolul]
Spanacul
În caz că nu ai aflat până acum, Popeye avea dreptate că muşchii puternici se [tot articolul]
Loboda
Primăvara este cel mai indicat anotimp să ţii o cură de detoxifiere. De ce? Pentru că natura a [tot articolul]
Năsturelul
Declarat de studii recente un superaliment, se pare că năsturelul ar distruge celulele canceroase. [tot articolul]