Experienţe londoneze
Prima mea vizită la Londra a fost una îndelung amânată. Eram convinsă că metropola mă va copleşi cu experienţe foodie dintre cele mai diverse – de la pieţe aglomerate la restaurante cu stele Michelin. Şi aşa a fost.
Pentru mine, vizita la Londra s-a împărţit între BBC GoodFood, Jamie & Gordon (Oliver & Ramsay, desigur!), vânătoare de ingrediente prin magazine şi food court-uri, wine baruri şi puburi la ceas de seară, plus restaurante de tot felul, înghesuite pe parcursul unei zile într-un ritm care-mi depăşea până şi mie foamea.
Jamie versus Gordon
Asta nu e o dezbatere în care aş vrea să intru vreodată. Amândoi sunt bucătari celebri, cu stiluri diferite, cu alte atuuri pentru care au devenit faimoşi. Unde am vrut să intru însă au fost restaurantele lor. De altfel, prima masă luată la Londra a fost un prânz la Jamie’s Italian.
Aşa cum mă aşteptam, am început cu dreptul. Linguini cu creveţi, un fel simplu de altfel, dar care este tratat cu neglijenţă în mai toate restaurantele italiene în care am intrat în România, a fost o surpriză de proporţii la Jamie – o farfurie mare, plină cu paste al dente şi creveţi delicioşi, adunaţi fără zgârcenie în farfurie. Nici n-a mai fost nevoie (sau loc) de desert. După un aşa debut, experienţa foodie londoneză a fost tot mai surprinzătoare.
Mi-a fost greu să aleg între cele 10 restaurante pe care Gordon Ramsay le are în Londra. Într-un ultim moment am făcut rezervare la Petrus (o stea Michelin), iar experienţa a fost memorabilă - de la curtoazia cu care eşti servit la meniul atent alcătuit, cu feluri delicioase şi surprinzătoare, o vizită la un restaurant de calibru e de neratat atunci când ajungi la Londra. Iar dacă alegi să iei masa de prânz, preţul nu e atât de usturător cum poate te-ai aştepta. Cu 42 de lire (ce includ şi serviciile), iei o masă compusă din antreu, fel principal şi desert, un pahar de vin, dar la care se adaugă şi extra-urile din partea casei: o sticlă de apă, un amuse-bouche, un pre-desert, petite fours la final, dar şi o prăjiturică la plecare. Şi nu trebuie să judeci porţiile după dimensiunile relativ mici – la finalul mesei nu vei mai fi în stare nici măcar să te uiţi la vitrinele pastiseriilor pe lângă care treci traversând cartierul Belgravia.
Spectacol foodie în Borough Market
Când mi-a fost recomandată o oprire în această piaţă, am fost de asemenea avertizată că „o s-o iau razna”. Adevărat. În această piaţă am găsit nu doar fructe, legume şi măcelării, ci şi zeci de standuri cu condimente, brânzeturi şi mâncare gătită. De la curry-uri indiene şi thailandeze la prăjituri de casă, cârnaţi englezeşti prăjiţi în faţa ta şi serviţi cu chifle pufoase, cu muştar cu hrean ori sandviciuri cu raţă sau friptură de vită, ba chiar şi stridii proaspete – în Borough Market poţi lua o masă copiasă cu doar câteva lire. Ba mai mult, găseşti nu doar bere, ci şi prosecco, cava, şampanie, cidru, vin franţuzesc, aşa că nu rămâi nici însetat.
Show dulce la Ottolenghi
Londra e plină de mici bistrouri, de wine baruri, de puburi vesele şi colorate, de cofetării delicioase, dar niciun loc nu m-a impresionant la fel de tare pe cât a făcut-o acest loc. Ottolenghi e un loc care înglobează mai multe concepte: un mic restaurant, o cofetărie spectaculoasă, salad bar şi firmă de catering.
Există patru astfel de locuri în Londra, dar eu l-am vizitat pe cel care e chiar uşă-n-uşă cu restaurantul Petrus. Vitrina plină de prăjituri, brioşe, cupcakes, torturi şi bezele uriaşe te atrage înăuntru ca un magnet.
Acolo mai găseşti boluri pline de salate, dar şi platouri cu câteva feluri principale. N-am putut gusta din toate, dar tot ce am încercat a fost senzaţional – salate în combinaţii proaspete, prăjituri delicioase, care-ţi iau ochii, plus câteva feluri principale bine gândite. De aici poţi să-ţi mai cumperi nu doar mâncare la pachet, ci şi câteva combinaţii de condimente, dulceaţă, pâine, dar şi cărţile de bucate semnate de Yotam Ottolenghi şi Sami Tamimi, cei doi chefi care au pornit această afacere în 2002 şi care apoi au devenit faimoşi în întreaga lume. De asemenea, în februarie, cei doi au lansat şi primul restaurant în toată regula – Nopi.
Chinatown
Nu e un oraş, sunt doar câteva străzi aproape de Piccadilly Circus, dar imediat ce ai ajuns acolo, te simţi într-o altfel de lume. Străzile sunt decorate cu lampioane, din vitrine te privesc atârnate raţe arămii, iar la tot pasul găseşti restaurante chinezeşti. Nu rata să încerci crispy duck, dar şi mai multe feluri de dim sum (pacheţele de aluat cu diferite umpluturi, gătite de obicei la aburi). De asemenea, există şi restaurante „all you can eat”, unde cu 6-8 lire poţi să-ţi umpli farfuria de câte ori vrei. Ai grijă doar la preţul băuturilor, unde s-ar putea să fii taxat din plin.
După ce ai făcut toate cele de mai sus, sigur trebuie să revii la Londra, pentru că lista nu s-a terminat...
Trebuie să încerci...
• Fish & Chips – file de cod în aluat de bere, cu cartofi prăjiţi, sos tartar şi piure de mazăre. Elena David, colega noastră, mi-a recomandat să încerc acest fel într-o cârciumă din Covent Garden (Endell Street nr. 47). Într-adevăr, nu dai greş aici
• Scones – mici chifle dulci, merg perfect cu ceaiul de la ora cinci
• English breakfast – ouă, bacon, cârnaţi, fasole, roşii şi ciuperci la grătar ori prăjite, micul dejun englezesc e de neratat dacă vrei să ai parte de experienţa completă
• Chicken tikka masala – un tip de curry de pui care a devenit aproape un fel de mâncare naţional în Marea Britanie. Dacă ajungi în Londra, încearcă unul servit la un curry house din Brick Lane
•· Plăcintele – cottage pie (cu carne de vită tocată), shepard’s pie (cu miel ori berbecuţ), fisherman’s pie (cu peşte) – trebuie să încerci măcar una dintre ele. Cele cu porc (dar şi cu alte umpluturi) sunt mâncate mai tot timpul reci
Tips & Tricks
• Pentru bilete de avion low cost, intră pe wizzair.com, iar dacă nu vrei să stai la hotel, poţi căuta cazare în apartamente londoneze pe homelidays.co.uk
• Multe dintre muzeele londoneze sunt gratuite, aşa că merită să-ţi rezervi ceva timp şi pentru câteva vizite culturale Dacă ai noroc şi prinzi vreme frumoasă (cum a fost cazul meu), fă un picnic în Hyde Park. Poţi să cumperi bunătăţi gourmet de la Harrod’s, dar şi sandviciuri mai puţin costisitoare, dar proaspete şi delicioase, de Prêt à Manger
• Pentru mâncare indiană, Brick Lane este locul în care trebuie să ajungi
• Dacă îţi plac pieţele, poţi încerca şi Portobello Market din Notting Hill, dar şi pe cea din Camden Spencer Food Nu uita să ţi iei un bagaj mai mare, pe care la plecare să-l umpli cu condimente şi alte bunătăţi de la Marks & Spencer Food Soho – într-o seară de vineri, acest cartier plin de puburi devine neîncăpător, dar merită din plin spectacolul pe care-l vei găsi pe străzi.
*Text apărut în ediţia tipărită a revistei Good Food din luna noiembrie 2011
Pe aceeşi temă
-
Gătitul e o joacă de copil
Pentru o zi, redacţia GoodFood a dat în mintea copiiilor – am pregătit tot felul de [tot articolul] -
The Gourmet’s Guide to Cooking with Beer
Cartea de faţă face parte dintr-o serie, există şi un volum dedicat reţetelor care folosesc [tot articolul] -
Maşina de făcut paste
Dacă îţi plac pastele, gândeşte-te că ai putea să le mănânci pe cele mai [tot articolul] -
Cel mai bun desert ...
...e mai multe :)) Adică de ce doar unul când pot fi patru? Aşa s-a gândit şi [tot articolul] -
Gătitul la patru mâini
Când întâlneşti un bucătar de plăcere, îţi zici imediat „Ce noroc [tot articolul]









Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare