Introdu mişcarea în programul tău aglomerat

14 Septembrie 2011 07:49
Articol de Alexandra Trandafir

De cate ori n-am spus “de maine ma apuc de sport” şi fiecare nouă zi a devenit un fost “mâine”, dat la fund şi uitat până la următoarea promisiune încălcată faţă de noi înşine? Eu am reuşit într-o bună zi, cu ajutorul susţinut al nemilosului ceas deşteptător şi a unei oferte isteţe de abonament găsită pe Facebook, să mă urnesc către sală. Pot da scris că m-am trezit lovită de dependenţă şi aproape că nu mai concep să încep altfel ziua decât ţopăind pe stepper sau dansând zumba. Dacă totuşi nu poţi ajunge la o sală, este mai simplu decât crezi să incluzi mişcarea în programul tău zilnic.

Începe prin a-ţi lua un angajament – chiar şi unul mic – acela de a face mişcare şapte zile pe săptămână. Începe cu 20 de minute de exerciţii în fiecare zi, împărţite cum vrei pe parcursul zilei.

Ponturi 

·        Caută compania unui prieten – vă puteţi motiva şi susţine reciproc.

·        Ţine un jurnal al activităţilor şi duratei lor. Încearcă să creşti ritmul, în fiecare zi câte puţin.

Paşi

Încearcă să mergi la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu rolele. Dacă durează mai mult decât de obicei, planifică din vreme: pregăteşte-ţi geanta şi hainele cu o seară înainte. Nu uita să împachetezi şi haine de schimb, în caz că ai nevoie la birou.
Dacă o astfel de alternativă este imposibilă, cel puţin coboară cu o staţie mai devreme şi mergi restul drumului pe jos, sau urcă pe scări în loc să iei liftul.
Profită de pauza de masă. Fă puţin jogging, o vizită scurtă la o sală de gimnastică din apropiere sau plimbă-te în pas rapid (poţi folosi şi nişte gantere uşoare).
Fă câteva exerciţii de întindere la birou. Acestea au rolul de a reduce tensiunea musculară şi de a pune circulaţia sângelui în mişcare, pentru a te pregăti de o activitate mai intensă.
Ocupă-te de treburile casnice. Dă cu aspiratorul timp de 20 de minute – vei arde caloriile şi treaba trebuia făcută oricum.
Joacă-te cu copiii. Sari şotronul, joacă elasticul sau volei.

 
 
Etichete: de primavara, gimnastica, miscare, sanatate, sport
 

Pe aceeşi temă

  • Ştevia

    Pentru cei care nu o cunosc, ştevia poate părea doar o buruiană la margine de drum. Aşa că e [tot articolul]
  • Mărarul

    Îţi plac preparatele mediteraneene? Înseamnă că îţi place şi mărarul, dar [tot articolul]
  • Leurda

    Cunoscută şi sub denumirea de „usturoi sălbatic”, leurda este una dintre verdeţurile [tot articolul]
  • Spanacul

    În caz că nu ai aflat până acum, Popeye avea dreptate că muşchii puternici se [tot articolul]
  • Loboda

    Primăvara este cel mai indicat anotimp să ţii o cură de detoxifiere. De ce? Pentru că natura a [tot articolul]
 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook