Noua Zeelandă: foodie-trip la capătul pământului
19 August 2011 00:38
Când mi-am cumpărat biletele de avion pentru Noua Zeelandă, credeam ca ştiu la ce să mă aştept: peisaje minunate şi aventuri palpitante. Realitatea însă, deşi poate fi rezumată în acest fel sumar, mi-a depăşit cu mult toate aşteptările.
Noua Zeelandă pare o bucată de pământ ruptă din lumea agitată, grăbită şi stresată în care trăim mai toţi. Viaţa are alt tempo pe aceste meleaguri îndepărtate, desprinse parcă dintr-o carte de poveşti. Pe numele ei maori „Aotearoa” (ţara marelui nor alb), Noua Zeelandă a fost ultima mare masă de pământ descoperită şi este cea mai tânără ţară de pe glob – asta este, probabil, una din explicaţiile prospeţimii şi entuziasmului vieţii de aici.
După trei zboruri aparent interminabile, am ajuns pe Insula de Sud a Noii Zeelande. Încă de la prima privire curioasă aruncată pe fereastra avionului, peste lanţuri de munţi cu piscurile acoperite de zăpadă, printre care străluceau lacuri si râuri întortocheate, ne-am dat seama că frumuseţea acestei ţări cu greu ar putea fi rezumată în cuvinte sau chiar în poze de album foto. Ceea ce ne-a surprins şi mai mult însă a fost cât de deschişi si prietenoşi sunt neo-zeelandezii, cât de curioşi sunt în legătura cu restul lumii, de care sunt puţin izolaţi, şi, mai ales, cât de incredibil de mândri sunt de ţara lor. Şi, dacă mă întrebi pe mine – au cu ce să se mândrească!
Bucătăria Noii Zeelande este o analogie perfectă a culturii locale: un mix surprinzător, dar delicios, de influenţe britanice şi asiatice, ingrediente proaspete şi inovaţie. De la restaurante cu stele Michelin la cafenele şi bistrouri cochete, găseşti aici delicii culinare pentru toate gusturile şi buzunarele. Numitorul comun însă e reprezentat de calitatea şi prospeţimea ingredientelor. N-am mai fost niciodată într-o ţară atât de obsedată de conceptul „eco”, iar acest lucru se reflectă din plin în bucătărie.
De la stridii delicate la burgeri gigantici
Ne-am început periplul culinar în Christchurch după ce am făcut un scurt sondaj de opinie printre localnicii cu care ne-am întâlnit plimbându-ne prin oraş, care ne-au recomandat restaurantul la Cooking with Gas. Aici am avut prima dată ocazia să încerc celebrele stridii Bluff, despre care ştiam eu că sunt considerate printre cele mai bune din lume. Chiar şi având aşteptări foarte mari, n-am fost dezamăgită. Nu ştiu dacă sunt cele mai bune din lume, dar sunt, cu siguranţă, cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată – suculente şi delicioase, servite doar cu un strop de lămâie, încă mă mai gândesc şi acum la ele!
La felul principal s-au complicat lucrurile, pentru că, deşi mâncarea a fost delicioasă, nimeni nu te avertizează în legătură cu dimensiunile (uriaşe!) ale porţiei. Aşa că ne-am trezit pe masă cu o porţie gigantică de muşchi de vită în sânge, plus patru cotlete de miel servite cu gratin de cartofi, ciuperci de câmp şi fasole verde, încă o porţie de coaste de porc (12!) marinate în sosul secret al bucătarului. Ce e de făcut când stomacul îţi spune ca eşti sătul, dar papilele gustative nu vor să rateze nicio îmbucătură? Păi, la mine, mai tot timpul câştigă papilele, şi mă bucur pentru asta!
De la bungee-jumping la plăcinte cu carne
Ce mi-a plăcut foarte mult e atitudinea foarte relaxată pe care o au oamenii aici, şi nu mă refer doar la localnici, cât şi la turişti. Viaţa se desfăşoară într-un mod foarte paşnic: între un bungee-jumping, o porţie de fish-and-chips şi o plimbare pe malul lacului Wakatipu, ne-am simţit tot timpul extrem de liniştiţi (fie, recunosc, am fost puţin neliniştită când am făcut bungee-jumping, dar în rest – deloc).
Această atitudine se reflectă şi asupra scenei culinare, aşa că oraşele sunt pline de cafenele şi bistro-uri perfecte pentru un prânz tihnit şi fără prea mari pretenţii. Plăcinte englezeşti cu carne de vită sau porc, celebrii fish and chips sau cârnaţii în aluat – toate sunt la mare căutare!
Dar ce m-a uimit mai tare e pasiunea neo-zeelandezilor pentru burgeri! LonelyPlanet listează o coşmelie de burgeri din Queenstown, numită FernBurger, ca o atracţie de neratat – şi asta înseamnă ceva într-un oraş supranumit în întreaga lume „capitala aventurii”, unde şi o lună dacă-ai sta, tot nu ai avea timp să-ţi epuizezi variantele de distracţie. Evident, ca nişte mâncăcioşi ce suntem, ne-am prezentat într-o seară la uşa de la FernBurger şi ne-am aşezat la coada imensă de la intrare în aşteptarea burgerului magnific. Am primit o chiftea uriaşă din vită Angus în sânge, acoperită cu sos de mentă, roşii şi salată – recunosc (eu, care n-am nici în clin nici în mânecă cu burgerii) că a fost delicios!
„Perfecţiune ovină” şi nu numai
Toate cele 40 de milioane de oi kiwi se plimbă libere pe păşuni interminabile şi se hrănesc doar cu iarbă. Cum să te mire, în acest caz, că mielul de aici este atât de delicios, încât ai impresia că ai murit şi ai ajuns în rai după prima îmbucătură? Drept urmare, m-am simţit datoare să gust cât mai des din el pe parcursul vacanţei: pulpă de miel coaptă încet cu sos de ceapă caramelizată şi piure de kumara (cartoful dulce, atât de îndrăgit, al Noii Zeelande), cotlete de miel cu vinete, mazăre şi miso sau file de miel în sânge cu salată de portocale şi fenicul – n-am dat greş niciodată!
Dar neo-zeelandezii nu se laudă doar cu carne minunată – nu stau mai rău nici la capitolul „fructe de mare”. Iar vedetele necontestate sunt scoicile „green lipped”, care se găsesc doar în apele costale ale Noii Zeelande. După ce am gustat din minunăţiile astea aşa de mari şi de suculente, toate scoicile pe care le mai mâncasem până atunci au fost reduse la nişte palide imitaţii.
Cina pe-o piatră
În Auckland am avut parte de una din cele mai interesante experienţe foodie ale călătoriei. La Degree Gastrobar, situat chiar în port, trebuie să munceşti un pic pentru cina ta. Chelnerul îţi pune în faţă o piatră încinsă şi un platou plin de creveţi, scoici Saint Jacques, midii, somon, bucăţi de miel şi de vită. Mai departe e treaba ta să le perpeleşti pe toate pe piatra foarte încinsă, după pofta inimii, aşa încât fii sigur că o să mănânci carnea exact aşa cum vrei (evident, în sânge!).
În căutarea Pavlovei eluzive
Alintată de localnici „pav”, această prăjitură atât de uşoară şi răcoritoare, cu blat de bezea umplut cu frişcă şi multe fructe, este probabil cea mai importantă contribuţie a Noii Zeelande la bucătăria mondială. Surprinzător însă mi s-a părut că, deşi este desertul naţional, pavlova este tare greu de găsit în meniurile restaurantelor (şi credeţi-mă, am căutat-o cu mare perseverenţă). Întrebând încoace şi-ncolo, am aflat că „pav” e considerat un desert de savurat în familie şi, bineînţeles, fiecare localnic susţine sus si tare ca soţia/mama/bunica lui face cea mai bună pavlova din ţară. Din fericire, în final, am descoperit-o în meniul unui bistro din Queenstown şi, deşi nu ştiu c=t de bună o fi cea executată de mama/bunica bucătarului, mie, una, mi s-a părut minunată şi asta!
La masă cu maori
Una din experienţele culinare obligatorii pe meleaguri Kiwi este „Hangi” – un ospăţ în stil maori, aşa că în ultima seară din vacanţă am vizitat un sat maori tradiţional, pentru a-l încerca. Mâncarea – de regulă miel, pui şi legume – este coaptă timp de câteva ore în gropi săpate în pământ, pe pietre încinse. Rezultatul final mi s-a părut extraordinar: pe lângă că este extrem de fragedă, mâncarea capătă o aromă deosebită, foarte „earthy”, pe care nu am mai întâlnit-o în nicio altă bucătărie.
Deşi ne-am întors de aproape o lună, cu gândul parcă am rămas tot acolo. Noua Zeelandă s-a dovedit a fi cel mai extraordinar loc pe care l-am vizitat vreodată şi sper din suflet să ne întoarcem acolo într-o zi.
Tips & Tricks
KIWI
Neo-zeelandezii se autointitulează, cu mare fală, „kiwi” – cuvânt care mai desemnează atât fructul foarte popular aici, cât şi pasărea – simbol naţional al Noii Zeelande.
Noua Zeelandă pare o bucată de pământ ruptă din lumea agitată, grăbită şi stresată în care trăim mai toţi. Viaţa are alt tempo pe aceste meleaguri îndepărtate, desprinse parcă dintr-o carte de poveşti. Pe numele ei maori „Aotearoa” (ţara marelui nor alb), Noua Zeelandă a fost ultima mare masă de pământ descoperită şi este cea mai tânără ţară de pe glob – asta este, probabil, una din explicaţiile prospeţimii şi entuziasmului vieţii de aici.
După trei zboruri aparent interminabile, am ajuns pe Insula de Sud a Noii Zeelande. Încă de la prima privire curioasă aruncată pe fereastra avionului, peste lanţuri de munţi cu piscurile acoperite de zăpadă, printre care străluceau lacuri si râuri întortocheate, ne-am dat seama că frumuseţea acestei ţări cu greu ar putea fi rezumată în cuvinte sau chiar în poze de album foto. Ceea ce ne-a surprins şi mai mult însă a fost cât de deschişi si prietenoşi sunt neo-zeelandezii, cât de curioşi sunt în legătura cu restul lumii, de care sunt puţin izolaţi, şi, mai ales, cât de incredibil de mândri sunt de ţara lor. Şi, dacă mă întrebi pe mine – au cu ce să se mândrească!
Bucătăria Noii Zeelande este o analogie perfectă a culturii locale: un mix surprinzător, dar delicios, de influenţe britanice şi asiatice, ingrediente proaspete şi inovaţie. De la restaurante cu stele Michelin la cafenele şi bistrouri cochete, găseşti aici delicii culinare pentru toate gusturile şi buzunarele. Numitorul comun însă e reprezentat de calitatea şi prospeţimea ingredientelor. N-am mai fost niciodată într-o ţară atât de obsedată de conceptul „eco”, iar acest lucru se reflectă din plin în bucătărie.
De la stridii delicate la burgeri gigantici
Ne-am început periplul culinar în Christchurch după ce am făcut un scurt sondaj de opinie printre localnicii cu care ne-am întâlnit plimbându-ne prin oraş, care ne-au recomandat restaurantul la Cooking with Gas. Aici am avut prima dată ocazia să încerc celebrele stridii Bluff, despre care ştiam eu că sunt considerate printre cele mai bune din lume. Chiar şi având aşteptări foarte mari, n-am fost dezamăgită. Nu ştiu dacă sunt cele mai bune din lume, dar sunt, cu siguranţă, cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată – suculente şi delicioase, servite doar cu un strop de lămâie, încă mă mai gândesc şi acum la ele!
La felul principal s-au complicat lucrurile, pentru că, deşi mâncarea a fost delicioasă, nimeni nu te avertizează în legătură cu dimensiunile (uriaşe!) ale porţiei. Aşa că ne-am trezit pe masă cu o porţie gigantică de muşchi de vită în sânge, plus patru cotlete de miel servite cu gratin de cartofi, ciuperci de câmp şi fasole verde, încă o porţie de coaste de porc (12!) marinate în sosul secret al bucătarului. Ce e de făcut când stomacul îţi spune ca eşti sătul, dar papilele gustative nu vor să rateze nicio îmbucătură? Păi, la mine, mai tot timpul câştigă papilele, şi mă bucur pentru asta!
De la bungee-jumping la plăcinte cu carne
Ce mi-a plăcut foarte mult e atitudinea foarte relaxată pe care o au oamenii aici, şi nu mă refer doar la localnici, cât şi la turişti. Viaţa se desfăşoară într-un mod foarte paşnic: între un bungee-jumping, o porţie de fish-and-chips şi o plimbare pe malul lacului Wakatipu, ne-am simţit tot timpul extrem de liniştiţi (fie, recunosc, am fost puţin neliniştită când am făcut bungee-jumping, dar în rest – deloc).
Această atitudine se reflectă şi asupra scenei culinare, aşa că oraşele sunt pline de cafenele şi bistro-uri perfecte pentru un prânz tihnit şi fără prea mari pretenţii. Plăcinte englezeşti cu carne de vită sau porc, celebrii fish and chips sau cârnaţii în aluat – toate sunt la mare căutare!
Dar ce m-a uimit mai tare e pasiunea neo-zeelandezilor pentru burgeri! LonelyPlanet listează o coşmelie de burgeri din Queenstown, numită FernBurger, ca o atracţie de neratat – şi asta înseamnă ceva într-un oraş supranumit în întreaga lume „capitala aventurii”, unde şi o lună dacă-ai sta, tot nu ai avea timp să-ţi epuizezi variantele de distracţie. Evident, ca nişte mâncăcioşi ce suntem, ne-am prezentat într-o seară la uşa de la FernBurger şi ne-am aşezat la coada imensă de la intrare în aşteptarea burgerului magnific. Am primit o chiftea uriaşă din vită Angus în sânge, acoperită cu sos de mentă, roşii şi salată – recunosc (eu, care n-am nici în clin nici în mânecă cu burgerii) că a fost delicios!
„Perfecţiune ovină” şi nu numai
Toate cele 40 de milioane de oi kiwi se plimbă libere pe păşuni interminabile şi se hrănesc doar cu iarbă. Cum să te mire, în acest caz, că mielul de aici este atât de delicios, încât ai impresia că ai murit şi ai ajuns în rai după prima îmbucătură? Drept urmare, m-am simţit datoare să gust cât mai des din el pe parcursul vacanţei: pulpă de miel coaptă încet cu sos de ceapă caramelizată şi piure de kumara (cartoful dulce, atât de îndrăgit, al Noii Zeelande), cotlete de miel cu vinete, mazăre şi miso sau file de miel în sânge cu salată de portocale şi fenicul – n-am dat greş niciodată!
Dar neo-zeelandezii nu se laudă doar cu carne minunată – nu stau mai rău nici la capitolul „fructe de mare”. Iar vedetele necontestate sunt scoicile „green lipped”, care se găsesc doar în apele costale ale Noii Zeelande. După ce am gustat din minunăţiile astea aşa de mari şi de suculente, toate scoicile pe care le mai mâncasem până atunci au fost reduse la nişte palide imitaţii.
Cina pe-o piatră
În Auckland am avut parte de una din cele mai interesante experienţe foodie ale călătoriei. La Degree Gastrobar, situat chiar în port, trebuie să munceşti un pic pentru cina ta. Chelnerul îţi pune în faţă o piatră încinsă şi un platou plin de creveţi, scoici Saint Jacques, midii, somon, bucăţi de miel şi de vită. Mai departe e treaba ta să le perpeleşti pe toate pe piatra foarte încinsă, după pofta inimii, aşa încât fii sigur că o să mănânci carnea exact aşa cum vrei (evident, în sânge!).
În căutarea Pavlovei eluzive
Alintată de localnici „pav”, această prăjitură atât de uşoară şi răcoritoare, cu blat de bezea umplut cu frişcă şi multe fructe, este probabil cea mai importantă contribuţie a Noii Zeelande la bucătăria mondială. Surprinzător însă mi s-a părut că, deşi este desertul naţional, pavlova este tare greu de găsit în meniurile restaurantelor (şi credeţi-mă, am căutat-o cu mare perseverenţă). Întrebând încoace şi-ncolo, am aflat că „pav” e considerat un desert de savurat în familie şi, bineînţeles, fiecare localnic susţine sus si tare ca soţia/mama/bunica lui face cea mai bună pavlova din ţară. Din fericire, în final, am descoperit-o în meniul unui bistro din Queenstown şi, deşi nu ştiu c=t de bună o fi cea executată de mama/bunica bucătarului, mie, una, mi s-a părut minunată şi asta!
La masă cu maori
Una din experienţele culinare obligatorii pe meleaguri Kiwi este „Hangi” – un ospăţ în stil maori, aşa că în ultima seară din vacanţă am vizitat un sat maori tradiţional, pentru a-l încerca. Mâncarea – de regulă miel, pui şi legume – este coaptă timp de câteva ore în gropi săpate în pământ, pe pietre încinse. Rezultatul final mi s-a părut extraordinar: pe lângă că este extrem de fragedă, mâncarea capătă o aromă deosebită, foarte „earthy”, pe care nu am mai întâlnit-o în nicio altă bucătărie.
Deşi ne-am întors de aproape o lună, cu gândul parcă am rămas tot acolo. Noua Zeelandă s-a dovedit a fi cel mai extraordinar loc pe care l-am vizitat vreodată şi sper din suflet să ne întoarcem acolo într-o zi.
Tips & Tricks
- Air Asia a introdus curse spre Cristchurch din Londra şi Paris, cu escală la Kuala Lumpur, la preţuri foarte avantajoase
- Închiriază o maşină pentru a te deplasa – costul este foarte rezonabil (aproximativ 25 euro/zi), iar benzina este puţin mai ieftină decât în România
- Pentru mai multe informaţii intră pe licence2travel.blogspot.com sau pe leblogpiquant.blogspot.com
KIWI
Neo-zeelandezii se autointitulează, cu mare fală, „kiwi” – cuvânt care mai desemnează atât fructul foarte popular aici, cât şi pasărea – simbol naţional al Noii Zeelande.
Etichete:
bungee jumping, calatorii, maori, munţi, Noua Zeelandă, oi, păşuni, pavlova, vacanţă gourmet, vită
Pe aceeşi temă
-
Gătitul e o joacă de copil
Pentru o zi, redacţia GoodFood a dat în mintea copiiilor – am pregătit tot felul de [tot articolul] -
The Gourmet’s Guide to Cooking with Beer
Cartea de faţă face parte dintr-o serie, există şi un volum dedicat reţetelor care folosesc [tot articolul] -
Maşina de făcut paste
Dacă îţi plac pastele, gândeşte-te că ai putea să le mănânci pe cele mai [tot articolul] -
Cel mai bun desert ...
...e mai multe :)) Adică de ce doar unul când pot fi patru? Aşa s-a gândit şi [tot articolul] -
Gătitul la patru mâini
Când întâlneşti un bucătar de plăcere, îţi zici imediat „Ce noroc [tot articolul]
Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare