Sărbătoare cu şampanie şi macarons - Franţa

27 Aprilie 2011 17:30
Articol de Cristina Mazilu
Încearcă supa franţuzească de ceapă: caldă, bogată şi delicioasă, ca o „îmbrăţişare culinară”.

Mulţi o clasifică drept pretenţioasă, cu o tentă de snobism – dar cum ar fi gastronomia fără influenţa culinară franceză? Fără quiche Lorraine, ratatouille, croissante, galettes, omlete, fară Auguste Escoffier şi viziunea sa modernă asupra haute cuisine sau fără Ghidul Michelin? Şi să nu uităm vinurile, şampania şi coniacul...

Cât despre cafenelele emblematice ale Parisului – întotdeauna m-a fascinat Café de la Paix, cu care îşi începe Oscar Wilde una dintre povestiri, sau Café de Flore – inima mişcării existenţialiste, cu mese ocupate de Sartre, Simone de Beauvoire şi Camus – ori rivala acesteia, Les Deux Magots.

10 experienţe franceze

1 Lasă-te fascinat de atmosfera din Montmartre, Paris, şi răsfaţă-te cu crêpes pe străduţele invadate de artişti.

2 Mergi pe Route Touristique du Champagne care porneşte de la Reims şi opreşte-te în sate micuţe şi pitoreşti. La Épernay viziteză Moët et Chandon – odată ce ai auzit povestea, vei realiza că şampania chiar îşi merită banii.

3 Alege o dimineaţă de duminică şi aşază-te la o terasă din Croixe Rousse, Lyon. Bucură-te de un pahar de Côtes du Rhône.

4 Nu poţi vizita Franţa fără să ajungi şi într-o piaţă cu produse locale – fie că e vorba de una amplasată într-o clădire cu valoare istorică, fie că e aşezată pe străzile oraşului. Stai de vorbă cu vânzătorii şi alege-ţi câteva produse proaspete pentru un picnic perfect.

5 Nu rata Provence, unde totul are aromă de lavandă.

6 Dacă ajungi la Bordeaux, orice masă acompaniată de celebrul vin roşu este o experienţă de neuitat.

7 În Lyon, capitala gastronomică a Franţei, „guvernată” de Paul Bocuse, mergi la un bouchon tradiţional (restaurant specific lionez, unde găseşti cârnaţi, pateu de raţă şi feluri bazate pe carne de porc).

8 Dacă eşti în Franţa, n-ai cum să nu ajungi la o cafenea. Comandă croque-monsieur (sandvici cu şuncă şi brânză), salată şi moules-frites (midii şi cartofi prăjiţi).

9 Pentru delicatele macarons, fă o oprire la luxoasa cofetărie Ladurée de pe Champs-Élysées Paris, unde se spune că a fost inventat acest desert. Cei de la Ladurée au creat fabuloasele deserturi pentru filmul „Marie Antoinette”, în regia lui Sofia Coppola.

10 Nu sări peste apéritif şi începe masa cu un pahar de pastis – o băutură cu aromă de anason.

Decodează meniul:
l BLEU/SAIGNANT – în sânge
l BROHETTES – frigărui
l CANARD – raţă
l ESCARGOTS – melci
l OIE – gâscă
l TAPENADE – pastă de măsline


 
 
Etichete: bucatarie frantuzeasca, franţa
 

Pe aceeşi temă

 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook