Scapă de teama din bucătărie!
Te temi să mănânci alimente care ar putea să îţi facă rău, care îngraşă sau că uneori nu ai control şi mănânci mai mult decât ar trebui? Elena Ceciu, psiholog şi food psychology coach, îţi spune cum să scapi de frică atunci când intri în bucătărie.
Îmi este foarte frică să mănânc ciocolată. Este suficient să desfac ambalajul, să înghit prima pătrăţică şi nu mă pot opri până nu o termin pe toată!”. În această situaţie, frica ne controlează alegerile culinare şi ne face să ne simţim vinovaţi şi lipsiţi de voinţă. Frica nu este însă duşmanul nostru în orice situaţie; este un mecanism de supravieţuire util, care ne apără de o ameninţare concretă – ştiu că am alergie la pătrunjel şi mă tem să-l mănânc, de exemplu. Însă frica în exces sau cea nejustificată, care ascunde alte probleme legate de felul în care ne hrănim, nu face decât să creeze în organism un mediu ostil mâncării. Acesta va aduce cu sine neplăceri digestive, boli ale aparatului digestiv, scăderea imunităţii. Ce e de făcut atunci când frica se strecoară în bucătărie şi nu ne mai dă pace, când produce stres legat de tot ce înseamnă mâncare? Pentru a scăpa de această stare de nelinişte care se iveşte atunci când suntem la masă ori când facem cumpărături, trebuie mai întâi să căutăm cauzele care se ascund în spatele fricii de a mânca.
Mâncare şi prejudecată
Din copilărie am învăţat că nu este bine să mănânc prea multe ouă, că trebuie să mă limitez la trei-patru pe săptămână pentru că, altfel, voi păţi ceva rău (nu ştiam ce înseamnă însă acest lucru). Această „informaţie” care, pentru mine, a avut putere de prejudecată a generat frica de ouă, care s-a cuibărit mult timp într-un colţişor al minţii mele. Frica din copilărie mi-a limitat alegerile culinare până când, nu demult, am aflat o mulţime de informaţii despre proprietăţile acestui aliment hrănitor, din studiile publicate recent: ouăle sunt o sursă bogată de proteine, vitamine (A, D, B12), minerale (fier, seleniu), ele conţin de zece ori mai multe grăsimi mononesaturate decât colesterol şi, de fapt, oul este un aliment foarte bogat în nutrienţi. Dacă aş fi ştiut de la început! Nici ciocolata nu este mai prejos. Nu, nu mă refer la faptul că ar avea aceiaşi nutrienţi ca oul, ci la ideile preconcepute care se strâng ciorchine în jurul ei. Este adevărat că are multe grăsimi şi multe calorii, dar, în acelaşi timp, este o sursă bună de magneziu, precum şi de flavonoide – compuşi care se regăsesc în coaja plantelor şi au acţiune puternică antioxidantă. Frica faţă de anumite alimente apare, aşadar, din lipsă de informare sau din cauza transmiterii unor informaţii greşite sau depăşite. Pentru a scăpa de prejudecăţile legate de unele alimente, este necesar să verificăm informaţiile pe care le avem în literatura de specialitate. Este de preferat să ne orientăm întotdeauna alegerile culinare doar după informaţiile obţinute din aceste surse. În plus, ne putem pune următoarea întrebare: „Chiar mi-a fost rău atunci când am mâncat alimentul X?”. Dacă nu avem încredere în informaţiile din literatura de specialitate şi nici în semnalele de la propriul organism, putem verifica dacă un aliment ne face sau nu rău consultând un nutriţionist (pornim de la ideea că efectele negative ale alimentului nu sunt vizibile în prezent, ci vor apărea peste ani). Putem afla astfel că nu ne este recomandat să mâncăm roşii sau că trebuie să reducem consumul de alimente cu indice glicemic mare.
„Ce fac dacă nu mă pot opri din mâncat?”
Cei care au acest tip de trăire o descriu ca pe o experienţă total lipsită de control, înfricoşătoare, care generează ruşine profundă. Faptul că încep să mănânce o ciocolată şi nu se opresc până când nu o termină, în majoritatea cazurilor nu este o problemă de voinţă, ci un semnal de alarmă legat de stilul de alimentaţie sau chiar de stilul de viaţă. Dezechilibrul macronutrienţilor, lipsa sau insuficienţa proteinelor şi grăsimilor sunt predictibile pentru acest tip de comportament, care apare mai ales în a doua jumătate a zilei. Pentru a scăpa de această experienţă nedorită, trebuie, de fapt, să învăţăm să mâncăm, să ne schimbăm stilul de viaţa legat de tot ce înseamnă mâncare. Pare hilar şi probabil puţini dintre noi ar accepta să li se spună că nu ştiu să mănânce. O ciocolată poate fi mâncată însă în mai multe feluri: poţi să o savurezi încet, bucată cu bucată, acordând întreaga atenţie aromei sale, sau o poţi înghiţi aproape pe nerăsuflate, fără să îţi dai seama când ambalajul a rămas fără conţinut.
Cumpărăturile, o cursă cu obstacole
Pentru unii dintre noi alegerile culinare devin din ce în ce mai dificile şi, prin urmare, cumpărăturile sunt ca o cursă cu capcane: ciocolata are prea multe grăsimi şi calorii, roşiile din import sunt crescute cu „perfuzii” şi fitohormoni – ca să crească precum fiul împăratului: într-o lună cât alţii în zece şi să fie mai ieftine decât cele autohtone –, majoritatea alimentelor gata preparate şi comercializate au conservanţi. Cu aceste informaţii deloc încurajatoare, mâncatul devine din ce în ce mai stresant. Soluţii? Produsele bio, deşi o alimentaţie exclusiv bazată pe acestea ar fi mult prea costisitoare. Şi nici nu avem garanţia că tot ceea ce este pus sub o astfel de etichetă este 100% bio. Pentru a reduce frica faţă de calitatea scăzută a hranei, trebuie să cautăm ingrediente proaspete, naturale, crescute cu spirit de răspundere, organice, locale, nutritive, în acord cu mediul, preparate apoi cu dragoste, în propria bucătărie.
Indici care îţi arată că nu ştii să mănânci
· nu ai ore fixe pentru masă
· mănânci atât de repede, încât nici nu îţi dai seama când s-a golit farfuria
· la masă eşti mereu cu gândul în altă parte şi nu eşti atent la gustul alimentelor
· în timp ce mănânci, faci şi alte activităţi: conduci,
· te uiţi la TV, citeşti, eşti în faţa calculatorului etc.
· încerci să mănânci foarte puţin, ca să nu te îngraşi
Citeşte şi alte articole de psihonutriţie:
Fantomele din cămara ta
Schimbă povestea despre morcovi
Mic dejun pentru un stil de viaţă sănătos
Acordă-ţi timp pentru a citi etichetele de pe alimente
Greşeli în dietă
Gândurile modelează silueta
De ce eşuează dietele
Mic dejun la 80km pe oră
Pe aceeşi temă
-
Ştevia
Pentru cei care nu o cunosc, ştevia poate părea doar o buruiană la margine de drum. Aşa că e [tot articolul] -
Reguli de bază pentru o nutriţie echilibrată
Cu ocazia sărbătorilor, chiar şi cei mai cumpătaţi dintre noi suntem atraşi [tot articolul] -
5 salate tonifiante
Rapide şi uşoare, dar şi consistente şi foarte sănătoase – numai bune pentru prânz [tot articolul] -
Cât de obligaţi suntem să mâncăm
Nimănui nu-i place să ia masa bântuit de gândul că trebuie să termine tot din [tot articolul] -
Sărbători fără incidente neplăcute
Orice masă de sărbătoare aduce moment frumoase, când ne reîntâlnim cu cei [tot articolul]









Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare