Siria în 4 experienţe culinare
24 Iunie 2011 01:48
Oriunde te-ai afla în Siria, eşti la mică distanţă de Amman, Beirut sau Bagdad, ceea ce reduce actuala delimitare administrativ-politică la o simplă linie continuă pe o hartă, altminteri nu prea bogată în detalii. Aici e mai uşor ca oriunde să te întorci în timp, în vremurile în care pământul roşu al Mesopotamiei aparţinea unui singur mare popor, acela al celor 1001 de nopţi.
Text Adriana Sohodoleanu, Foto Gabriel Chimisliu
În Siria ochii au parte de mult deşert pietros, castele bine conservate, femei în haine negre, zaharicale cât cuprinde, câte un măgăruş ici-colo şi un cer plin de minarete, de oriunde te-ai uita. Călătoria este cel puţin la fel de bogată şi pentru papilele gustative – cofeturi înmuiate în miere lipicioasă, salate răcoritoare, kebaburi perfecte, condimente ameţitoare şi multe, multe zâmbete. Sirienii sunt foarte prietenoşi, aceasta fiind una din puţinele ţări în care oamenii se bucură sincer că eşti din România.
Cele două oraşe principale ale Siriei – Damasc şi Alep – concurează la titlul de cel mai vechi oraş cu locuire continuă. Este firesc ca varietatea experienţelor să facă din această ţară o destinaţie ideală pentru multe categorii de turism – religios, istoric, culinar sau cultural. Au trecut pe aici romanii, grecii şi apoi cruciaţii şi au lăsat în urmă temple, mânăstiri şi castele.
De-a lungul celor 12 zile în care am străbătut ţara de la sud spre nord şi din Bosra răsăriteană până în porturile mediteraneene Tartus şi Latakia, mâncarea a fost mereu în centrul atenţiei. Bucătăria arabă este uşoară şi delicioasă, iar în Siria legumele au o savoare
neîntâlnită niciunde altundeva.
Restaurantul – Naranj
Oraşul vechi din Damasc este încă un muzeu în aer liber al vieţii sirianului obişnuit. Plimbându-ne pe străzile înguste, pe măsură ce ne adânceam în încrengătura lor, vedeam rufe puse la uscat, pisici fugind din calea noastră, uşi magnifice lăsând să se întrevadă curţi interioare de poveste, mici magazine şi unităţi de producţie.
Într-unul din acestea se cocea pâinea – roţi mari de aluat subţire, depuse cu evlavie într-o gură de lut, cam strâmbă şi saşie, dar fiebinte. Într-un alt colţ de bazar, un alt sirian picura aluat pe o tavă rotundă rotită cu viteză, făcând astfel patul de tăieţei al cataifului. Procesul creează o poftă instant, ce nu poate fi potolită decât la Naranj, unde dulcele – „knafe” pe limba locului – vine aburind, cu o cremă de lapte delicată şi însiropare medie, cât să nu te opreşti din degustat până nu dai gata tava.
Sirienii iau cina târziu, după ora 21-22 şi nu sunt niciodată singuri. Îşi împart mâncarea şi timpul cu prietenii, ceea ce duce la mese bogate şi prietenii pe viaţă. Naranj este unul din cele mai bune restaurante din oraş. Situat în oraşul vechi, într-o casă superb reconstruită şi având mesele dispuse în jurul unui havuz ca în poveşti, restaurantul este vizitat atât de turişti, cât mai ales de sirieni şi fără rezervare trebuie să aştepţi cel puţin o oră.
Mesele la Naranj încep leneş, cu migdale abia culese, puse grămăjoară într-un bol în care se mai află şi nişte cuburi de gheaţă. Şmecheria este că gheaţa se topeşte, iar apa menţine migdalele mustoase şi extrem de crocante. Parcurgerea meniului face decizia dificilă, iar procesul sfârşeşte cel mai probabil prin comandarea unei treimi din meniu, după negocieri îndelungi între poftă şi conştiinţă. De încercat neapărat sunt supa de linte, kebabul cu vişine, bulgurul cu oaie şi cataiful. Trebuie reţinut şi faptul că desertul este din partea casei şi constă din două tăvi cât roata carului, pline cu fructe şi prăjituri tip baclavale, iar costul unei astfel de mese pantagruelice
nu depăşeşte 50 dolari de persoană.
Condimentul – za’atar
Văzută de jos, de la 1,5 km de trepte distanţă, Mar Mousa arată ca un cuib de vulturi. Pare o fortăreaţă de stâncă, clădită în buza muntelui şi accesibilă doar per pedes, pe un şir de trepte lung şi chinuitor. Mica aşezare mânăstirească de rit sirian a fost înfiinţată în secolul al VI-lea şi este gospodărită acum de vreo 16 călugări, care oferă cazare şi masă celor ce le calcă pragul, în schimbul unei mici donaţii sau al ajutorului la treabă.
La ora la care am ajuns noi, la Mar Mousa se lua micul dejun. Fără cuvinte, ni s-au pus în faţă farfurii cu brânză moale, gem de caise, ulei de măsline, roşii şi za’atar, aromatul amestec de cimbru, sumac şi susan specific zonei. Prima reacţie a fost să refuzăm, crezând că ni s-au adus din greşeală bucatele; unul din noi a apucat însă să guste brânza şi aceasta ne-a oprit din demersul înapoierii mâncării.
Mai târziu, am aflat că toţi vizitatorii primesc micul dejun şi că toate produsele sunt pregătite de către călugări. La final, în loc de plată, am spălat vasele împreună cu o italiancă şi o siriancă, trecându-le din mână în mână, prin vase de aramă pline cu apă ca gheaţa.
Desertul – booza
Booza înseamnă îngheţată, iar în Damascul vechi aceasta nu poate fi altceva decât cea de la Bakdash, în souk Hamidye. Bakdash, o
„îngheţătorie” veche de pe la 1885, unde îngheţata (făcută din mastic şi sahlep) este meşterită în cuve, bătută ritmic cu maiul până capătă elasticitatea perfectă şi pusă apoi la odihnă, în forma unor bulgări traşi prin migdale mărunţite. Stă aşa în vitrină, preţ de câteva minute, căci se găseşte imediat o gură pofticioasă care să o revendice, la capătul răbdării impuse de o coadă ce nu se diminuează niciodată. Este unul din locurile cele mai populare din Damasc – şi în întreaga lume arabă – deci nu trebuie ratat!
Băutura răcoritoare – mentă şi rodii
La intrarea în marea moschee a Omeiazilor, între ciotul unei coloane romane şi un balcon cu covoare spânzurate la aerisit, stă zi de zi o pereche de tineri sirieni ce vând suc proaspăt de fructe. Vând suc de rodii şi de portocale, alegând din grămezi de fructe vii pe acelea care, în schimbul unei lire, vor potoli setea unui călător. Mecanismul este simplu şi se aseamănă unei ghilotine; rodia îşi pune trupul durduliu într-o cupă asupra căreia se abate brusc un fel de ciocan, şi gata!
Viaţa i se scurge picătură cu picătură în paharul de unică folosinţă, iar leşul îi este aruncat în spate, lângă suratele sale.
O altă băutură ce trebuie încercată, mai ales de către cei ce au mâncat prea mult sau prea dulce, este limonada. Banala băutură
este surprinzătoare în Siria. Arată ca o spumă verde, iar şocul primei înghiţituri este covârşitor. Are gustul prospeţimii maxime, cum n-ai gustat vreodată; luată la bani mărunţi, după bombănitul la adresa chelnerului care uită sistematic mierea, îţi dai seama că reţeta nu poate fi decât aceasta: se ia o mână de mentă şi o lămâie şi se dau prin blender; se pun în pahar şi se picură puţină apă gazoasă, aşa, ca să aibă bule.
De vizitat
l Bosra
l Mar Mousa
l Serjilla
l Krak des Chevaliers
l Manastirea Sf Simion
l Ma’loula
De luat acasă
l vase de cupru
l bijuterii de argint
l mătase
Text Adriana Sohodoleanu, Foto Gabriel Chimisliu
În Siria ochii au parte de mult deşert pietros, castele bine conservate, femei în haine negre, zaharicale cât cuprinde, câte un măgăruş ici-colo şi un cer plin de minarete, de oriunde te-ai uita. Călătoria este cel puţin la fel de bogată şi pentru papilele gustative – cofeturi înmuiate în miere lipicioasă, salate răcoritoare, kebaburi perfecte, condimente ameţitoare şi multe, multe zâmbete. Sirienii sunt foarte prietenoşi, aceasta fiind una din puţinele ţări în care oamenii se bucură sincer că eşti din România.
Cele două oraşe principale ale Siriei – Damasc şi Alep – concurează la titlul de cel mai vechi oraş cu locuire continuă. Este firesc ca varietatea experienţelor să facă din această ţară o destinaţie ideală pentru multe categorii de turism – religios, istoric, culinar sau cultural. Au trecut pe aici romanii, grecii şi apoi cruciaţii şi au lăsat în urmă temple, mânăstiri şi castele.
De-a lungul celor 12 zile în care am străbătut ţara de la sud spre nord şi din Bosra răsăriteană până în porturile mediteraneene Tartus şi Latakia, mâncarea a fost mereu în centrul atenţiei. Bucătăria arabă este uşoară şi delicioasă, iar în Siria legumele au o savoare
neîntâlnită niciunde altundeva.
Restaurantul – Naranj
Oraşul vechi din Damasc este încă un muzeu în aer liber al vieţii sirianului obişnuit. Plimbându-ne pe străzile înguste, pe măsură ce ne adânceam în încrengătura lor, vedeam rufe puse la uscat, pisici fugind din calea noastră, uşi magnifice lăsând să se întrevadă curţi interioare de poveste, mici magazine şi unităţi de producţie.
Într-unul din acestea se cocea pâinea – roţi mari de aluat subţire, depuse cu evlavie într-o gură de lut, cam strâmbă şi saşie, dar fiebinte. Într-un alt colţ de bazar, un alt sirian picura aluat pe o tavă rotundă rotită cu viteză, făcând astfel patul de tăieţei al cataifului. Procesul creează o poftă instant, ce nu poate fi potolită decât la Naranj, unde dulcele – „knafe” pe limba locului – vine aburind, cu o cremă de lapte delicată şi însiropare medie, cât să nu te opreşti din degustat până nu dai gata tava.
Sirienii iau cina târziu, după ora 21-22 şi nu sunt niciodată singuri. Îşi împart mâncarea şi timpul cu prietenii, ceea ce duce la mese bogate şi prietenii pe viaţă. Naranj este unul din cele mai bune restaurante din oraş. Situat în oraşul vechi, într-o casă superb reconstruită şi având mesele dispuse în jurul unui havuz ca în poveşti, restaurantul este vizitat atât de turişti, cât mai ales de sirieni şi fără rezervare trebuie să aştepţi cel puţin o oră.
Mesele la Naranj încep leneş, cu migdale abia culese, puse grămăjoară într-un bol în care se mai află şi nişte cuburi de gheaţă. Şmecheria este că gheaţa se topeşte, iar apa menţine migdalele mustoase şi extrem de crocante. Parcurgerea meniului face decizia dificilă, iar procesul sfârşeşte cel mai probabil prin comandarea unei treimi din meniu, după negocieri îndelungi între poftă şi conştiinţă. De încercat neapărat sunt supa de linte, kebabul cu vişine, bulgurul cu oaie şi cataiful. Trebuie reţinut şi faptul că desertul este din partea casei şi constă din două tăvi cât roata carului, pline cu fructe şi prăjituri tip baclavale, iar costul unei astfel de mese pantagruelice
nu depăşeşte 50 dolari de persoană.
Condimentul – za’atar
Văzută de jos, de la 1,5 km de trepte distanţă, Mar Mousa arată ca un cuib de vulturi. Pare o fortăreaţă de stâncă, clădită în buza muntelui şi accesibilă doar per pedes, pe un şir de trepte lung şi chinuitor. Mica aşezare mânăstirească de rit sirian a fost înfiinţată în secolul al VI-lea şi este gospodărită acum de vreo 16 călugări, care oferă cazare şi masă celor ce le calcă pragul, în schimbul unei mici donaţii sau al ajutorului la treabă.
La ora la care am ajuns noi, la Mar Mousa se lua micul dejun. Fără cuvinte, ni s-au pus în faţă farfurii cu brânză moale, gem de caise, ulei de măsline, roşii şi za’atar, aromatul amestec de cimbru, sumac şi susan specific zonei. Prima reacţie a fost să refuzăm, crezând că ni s-au adus din greşeală bucatele; unul din noi a apucat însă să guste brânza şi aceasta ne-a oprit din demersul înapoierii mâncării.
Mai târziu, am aflat că toţi vizitatorii primesc micul dejun şi că toate produsele sunt pregătite de către călugări. La final, în loc de plată, am spălat vasele împreună cu o italiancă şi o siriancă, trecându-le din mână în mână, prin vase de aramă pline cu apă ca gheaţa.
Desertul – booza
Booza înseamnă îngheţată, iar în Damascul vechi aceasta nu poate fi altceva decât cea de la Bakdash, în souk Hamidye. Bakdash, o
„îngheţătorie” veche de pe la 1885, unde îngheţata (făcută din mastic şi sahlep) este meşterită în cuve, bătută ritmic cu maiul până capătă elasticitatea perfectă şi pusă apoi la odihnă, în forma unor bulgări traşi prin migdale mărunţite. Stă aşa în vitrină, preţ de câteva minute, căci se găseşte imediat o gură pofticioasă care să o revendice, la capătul răbdării impuse de o coadă ce nu se diminuează niciodată. Este unul din locurile cele mai populare din Damasc – şi în întreaga lume arabă – deci nu trebuie ratat!
Băutura răcoritoare – mentă şi rodii
La intrarea în marea moschee a Omeiazilor, între ciotul unei coloane romane şi un balcon cu covoare spânzurate la aerisit, stă zi de zi o pereche de tineri sirieni ce vând suc proaspăt de fructe. Vând suc de rodii şi de portocale, alegând din grămezi de fructe vii pe acelea care, în schimbul unei lire, vor potoli setea unui călător. Mecanismul este simplu şi se aseamănă unei ghilotine; rodia îşi pune trupul durduliu într-o cupă asupra căreia se abate brusc un fel de ciocan, şi gata!
Viaţa i se scurge picătură cu picătură în paharul de unică folosinţă, iar leşul îi este aruncat în spate, lângă suratele sale.
O altă băutură ce trebuie încercată, mai ales de către cei ce au mâncat prea mult sau prea dulce, este limonada. Banala băutură
este surprinzătoare în Siria. Arată ca o spumă verde, iar şocul primei înghiţituri este covârşitor. Are gustul prospeţimii maxime, cum n-ai gustat vreodată; luată la bani mărunţi, după bombănitul la adresa chelnerului care uită sistematic mierea, îţi dai seama că reţeta nu poate fi decât aceasta: se ia o mână de mentă şi o lămâie şi se dau prin blender; se pun în pahar şi se picură puţină apă gazoasă, aşa, ca să aibă bule.
De vizitat
l Bosra
l Mar Mousa
l Serjilla
l Krak des Chevaliers
l Manastirea Sf Simion
l Ma’loula
De luat acasă
l vase de cupru
l bijuterii de argint
l mătase
Pe aceeşi temă
-
Gătitul e o joacă de copil
Pentru o zi, redacţia GoodFood a dat în mintea copiiilor – am pregătit tot felul de [tot articolul] -
The Gourmet’s Guide to Cooking with Beer
Cartea de faţă face parte dintr-o serie, există şi un volum dedicat reţetelor care folosesc [tot articolul] -
Maşina de făcut paste
Dacă îţi plac pastele, gândeşte-te că ai putea să le mănânci pe cele mai [tot articolul] -
Cel mai bun desert ...
...e mai multe :)) Adică de ce doar unul când pot fi patru? Aşa s-a gândit şi [tot articolul] -
Gătitul la patru mâini
Când întâlneşti un bucătar de plăcere, îţi zici imediat „Ce noroc [tot articolul]
Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare