Toscana, un colţ de rai
03 Decembrie 2011 10:21
Când am primit invitaţia de a merge în Toscana, nu mi-a venit să cred că era adevărat. Aşa se întâmplă cu lucrurile la care visezi.
TURISMUL ŞI INTERNETUL - MINUNILE PREZENTULUI
Ştiam că voi pleca la sfârşitul lui septembrie şi, spre ruşinea mea, acceptasem invitaţia fără să cer detalii despre programul călătoriei. Bine am făcut, căci, mulţumită gazdelor mele, cele patru zile s-au transformat într-un şirag de surprize plăcute. În ciuda tuturor bârfelor legate de zborurile low-cost, cursa aeriană Bucureşti - Bologna a respectat programul. Am ajuns la Bologna la prânz şi, cum maşina închiriată ne aştepta în parcarea aeroportului, am şi pornit-o spre „Le Torri“, locul în care aveam să stăm, o „Azienda Agricola“ , aflată la jumătatea drumului dintre Florenţa şi Siena. Era soare şi ţi-era mai mare dragul să circuli pe un drum bun (autostrada A1), deşi se afla în curs de reamenajare. Prima bucurie au fost chiparoşii pe care-i vedeam decupându-se pe cerul senin ca nişte lumânări înalte şi verzi, apoi dealurile cu viţă-de-vie şi livezile de măslini cu sclipirile lor argintii. După vreo două ore de mers, am ajuns la „Le Torri“ şi am avut impresia că am poposit în rai. O vale mărginită de coline pe care se înşirau, rânduri - rânduri, viile şi măslinii. Era vremea culesului şi tractoraşul, cu remorca plină de struguri negri, ne-a ieşit în cale ca de bun-venit.
DESCOPERIND „LE TORRI“
Am intrat în curtea fermei de parcă păşeam într-o biserică, atât era de curat şi de frumos, atâta pace ne înconjura. Cele câteva clădiri destinate turiştilor sunt aproape noi. La „Le Torri“ activitatea principală este agricultura; se cultivă viţă-de-vie şi măslini, se face vin,
celebrul Chianti, şi ulei de măsline. Azienda „Le Torri“ a intrat în circuitul turistic abia de doi ani. Proprietarii au restaurat un complex de clădiri ce datează din 1700, construind câteva apartamente (două camere cu băi aferente, living, terasă şi bucătărie echipată cu tot ce-ţi trebuie), numite după celebrii artişti ai Renaşterii. Eu şi prietenii mei am locuit în apartamentul Ghirlandaio, decorat într-o îmbinare de stiluri, retro şi modern, astfel încât să te poţi bucura şi de atmosfera locului şi de confort. Primul lucru pe care l-am facut, înainte de orice altceva, a fost să aprindem focul în şemineu şi să închinăm un păhărel de grappa, semn de bucurie pentru aventura care începea. Am făcut turul fermei, am admirat şiragurile de viţă-de-vie şi de măslini, am privit cu poftă oglinda albastră a piscinei, regretând că vara s-a sfârşit, dar ne-am consolat repede când am primit invitaţia de a vizita cramele şi de a degusta minunatul Chianti.
CHIANTI ŞI GRAPPA MADE IN „LETORRI“
Culesul viei era în toi şi am avut ocazia de a vedea cum se procesează strugurii. Totul este automatizat, astfel încât e nevoie de numai câţiva oameni pentru supraveghere. Culesul, în schimb, şi al strugurilor şi al măslinelor, se face manual şi reprezintă 50-60% din costul produsului finit. În clădirea numită „cantina“ se aflau mai multe camere, fiecare cu destinaţie specială. Prima cameră în care am intrat era plină de rezervoare înalte din inox, fiecare pentru un anume tip de vin: Merlot, Chardonnay, Cabernet Sauvignon etc. După ce boabele se separă de ciorchine, zeama este pompată în aceste vase mari din inox. Pentru vinurile roşii este nevoie şi de coaja strugurelui, pentru cele albe coaja se separă de zeamă şi se foloseşte la fabricarea alcoolului numit grappa.
Fac o paranteză şi vă spun că o „Grappa di Chianti di Riserva“ este o băutură minunată cu gust parfumat şi dulce. Numai cine n-a gustat-o o poate jigni, considerând-o un fel de tescovină. În camera „rezervoarelor“ am gustat must de diverse vârste, alb şi roşu, am aflat secrete de fabricaţie şi apoi ne-am îndreptat spre camera de păstrare, locul în care vinurile stau în butoaie din stejar franţuzesc pentru a se “rotunji”. Ferma are şi o linie automată de îmbuteliere şi etichetare, astfel încât sticla de vin iese de pe linie gata de drum. Momentul cel mai plăcut a fost cel al degustării vinului Chianti de diferite vârste, un vin sec, roşu rubiniu, cu un bun echilibru între alcool şi tanin. Nu puteam pleca din „cantina“ fără să ştim câte ceva şi despre uleiul de măsline. Sfatul meu: nu gustaţi măslinele direct din pom. Măslinele crude nu seamănă la gust cu cele preparate, ba sunt chiar dezagreabile şi cine nu a crezut s-a convins pe... limba proprie.
La „Le Torri“ măslinii erau încărcaţi de rod. La sfârşitul lui octombrie începe culesul. Măslinele, parţial negre, parţial verzi, sunt culese manual, motiv pentru care uleiul este mai scump decât vinul. Culesul manual şi presarea la rece garantează calitatea uleiului. În cazul culesului mecanic, măslinele mucegăite se amestecă printre cele bune şi calitatea uleiului scade. Presarea se face la rece, imediat ce sunt culese măslinele, folosind tradiţionalul „il Frantoio“, adică o presă mecanică formată din două pietre mari, rotunde. Doar acesta, ni s-a spus, este uleiul pe a cărui etichetă merită să stea scris „Olio Extra Vergine di Oliva“.
MINUNILE TRECUTULUI: SIENA ŞI FLORENŢA
După lecţia de oenologie am plecat la plimbare. Siena ne aştepta la locul ei, cu străduţele înguste, cu clădirile din cărămidă roşie, cu istoria păstrată în aer, în monumente, în fiecare colţişor. Nu cred că oamenii aceştia au aruncat vreo cărămidă, fie ea şi ciobită. Cea mai mare bucurie mi-a făcut-o Piazza del Campo, locul în care oameni de toate vârstele şi naţiile stau întinşi pe pavaj povestind sau admirând clădirile din jur, bucurându-se aşa cum au făcut-o alte mii de oameni înaintea lor. Acolo m-am simţit şi mică şi mare, m-am simţit copleşită de istorie şi bucuroasă pentru ceea ce vedeam în jurul meu. Spre deosebire de Siena, care nu mi se păruse aglomerată, Florenţa aş fi vrut să fie mai puţin celebră.
Aşa îţi dai seama că bucuriile turismului se pot întoarce împotriva ta. Străzile pe care visasem să calc erau înţesate de americani, de japonezi, de grupuri însoţite de ghizi, de comercianţi şi de tarabele lor. Am traversat oraşul în transă, am mângâiat cu privirea statuile, porţile baptisteriului sculptate de Bruneleschi, Domul, Signoria, palatele Pitti şi Uffizzi, apele râului Arno strălucind în soare la concurenţă cu aurul bijuteriilor de pe Ponte Vecchio. Pe înserat, ne-am adunat şi noi, ca alte sute de oameni, deasupra oraşului, în Piazza Michelangelo, ca să admirăm Florenţa de sus. Şi azi, după sute de ani, Signoria şi Domul domină oraşul, nici o construcţie nu le întrece şi nici n-ar putea să o facă.
OSTERIA, TRATORIA, PIZZERIA ŞI ALTELE
În fiecare seară am ales un alt restaurant, vrând să ne întoarcem acasă cu cât mai multe poveşti. Ne-am bucurat de ospitalitate, de ambianţă
specială şi de tot felul de bunătăţi a căror denumire o ştiam de acasă, dar al căror gust era deosebit. Mărturisesc că a fost pentru prima dată când am mâncat tot felul de fructe de mare şi de preparate din peşte, eu cea pentru care peştele nu exista. Trebuia să ajung în Toscana pentru a-mi schimba părerea!
Text DANIELA IVANOV
Material apărut în GoodFood noiembrie 2008
TURISMUL ŞI INTERNETUL - MINUNILE PREZENTULUI
Ştiam că voi pleca la sfârşitul lui septembrie şi, spre ruşinea mea, acceptasem invitaţia fără să cer detalii despre programul călătoriei. Bine am făcut, căci, mulţumită gazdelor mele, cele patru zile s-au transformat într-un şirag de surprize plăcute. În ciuda tuturor bârfelor legate de zborurile low-cost, cursa aeriană Bucureşti - Bologna a respectat programul. Am ajuns la Bologna la prânz şi, cum maşina închiriată ne aştepta în parcarea aeroportului, am şi pornit-o spre „Le Torri“, locul în care aveam să stăm, o „Azienda Agricola“ , aflată la jumătatea drumului dintre Florenţa şi Siena. Era soare şi ţi-era mai mare dragul să circuli pe un drum bun (autostrada A1), deşi se afla în curs de reamenajare. Prima bucurie au fost chiparoşii pe care-i vedeam decupându-se pe cerul senin ca nişte lumânări înalte şi verzi, apoi dealurile cu viţă-de-vie şi livezile de măslini cu sclipirile lor argintii. După vreo două ore de mers, am ajuns la „Le Torri“ şi am avut impresia că am poposit în rai. O vale mărginită de coline pe care se înşirau, rânduri - rânduri, viile şi măslinii. Era vremea culesului şi tractoraşul, cu remorca plină de struguri negri, ne-a ieşit în cale ca de bun-venit.
DESCOPERIND „LE TORRI“
Am intrat în curtea fermei de parcă păşeam într-o biserică, atât era de curat şi de frumos, atâta pace ne înconjura. Cele câteva clădiri destinate turiştilor sunt aproape noi. La „Le Torri“ activitatea principală este agricultura; se cultivă viţă-de-vie şi măslini, se face vin,
celebrul Chianti, şi ulei de măsline. Azienda „Le Torri“ a intrat în circuitul turistic abia de doi ani. Proprietarii au restaurat un complex de clădiri ce datează din 1700, construind câteva apartamente (două camere cu băi aferente, living, terasă şi bucătărie echipată cu tot ce-ţi trebuie), numite după celebrii artişti ai Renaşterii. Eu şi prietenii mei am locuit în apartamentul Ghirlandaio, decorat într-o îmbinare de stiluri, retro şi modern, astfel încât să te poţi bucura şi de atmosfera locului şi de confort. Primul lucru pe care l-am facut, înainte de orice altceva, a fost să aprindem focul în şemineu şi să închinăm un păhărel de grappa, semn de bucurie pentru aventura care începea. Am făcut turul fermei, am admirat şiragurile de viţă-de-vie şi de măslini, am privit cu poftă oglinda albastră a piscinei, regretând că vara s-a sfârşit, dar ne-am consolat repede când am primit invitaţia de a vizita cramele şi de a degusta minunatul Chianti.
CHIANTI ŞI GRAPPA MADE IN „LETORRI“
Culesul viei era în toi şi am avut ocazia de a vedea cum se procesează strugurii. Totul este automatizat, astfel încât e nevoie de numai câţiva oameni pentru supraveghere. Culesul, în schimb, şi al strugurilor şi al măslinelor, se face manual şi reprezintă 50-60% din costul produsului finit. În clădirea numită „cantina“ se aflau mai multe camere, fiecare cu destinaţie specială. Prima cameră în care am intrat era plină de rezervoare înalte din inox, fiecare pentru un anume tip de vin: Merlot, Chardonnay, Cabernet Sauvignon etc. După ce boabele se separă de ciorchine, zeama este pompată în aceste vase mari din inox. Pentru vinurile roşii este nevoie şi de coaja strugurelui, pentru cele albe coaja se separă de zeamă şi se foloseşte la fabricarea alcoolului numit grappa.
Fac o paranteză şi vă spun că o „Grappa di Chianti di Riserva“ este o băutură minunată cu gust parfumat şi dulce. Numai cine n-a gustat-o o poate jigni, considerând-o un fel de tescovină. În camera „rezervoarelor“ am gustat must de diverse vârste, alb şi roşu, am aflat secrete de fabricaţie şi apoi ne-am îndreptat spre camera de păstrare, locul în care vinurile stau în butoaie din stejar franţuzesc pentru a se “rotunji”. Ferma are şi o linie automată de îmbuteliere şi etichetare, astfel încât sticla de vin iese de pe linie gata de drum. Momentul cel mai plăcut a fost cel al degustării vinului Chianti de diferite vârste, un vin sec, roşu rubiniu, cu un bun echilibru între alcool şi tanin. Nu puteam pleca din „cantina“ fără să ştim câte ceva şi despre uleiul de măsline. Sfatul meu: nu gustaţi măslinele direct din pom. Măslinele crude nu seamănă la gust cu cele preparate, ba sunt chiar dezagreabile şi cine nu a crezut s-a convins pe... limba proprie.
La „Le Torri“ măslinii erau încărcaţi de rod. La sfârşitul lui octombrie începe culesul. Măslinele, parţial negre, parţial verzi, sunt culese manual, motiv pentru care uleiul este mai scump decât vinul. Culesul manual şi presarea la rece garantează calitatea uleiului. În cazul culesului mecanic, măslinele mucegăite se amestecă printre cele bune şi calitatea uleiului scade. Presarea se face la rece, imediat ce sunt culese măslinele, folosind tradiţionalul „il Frantoio“, adică o presă mecanică formată din două pietre mari, rotunde. Doar acesta, ni s-a spus, este uleiul pe a cărui etichetă merită să stea scris „Olio Extra Vergine di Oliva“.
MINUNILE TRECUTULUI: SIENA ŞI FLORENŢA
După lecţia de oenologie am plecat la plimbare. Siena ne aştepta la locul ei, cu străduţele înguste, cu clădirile din cărămidă roşie, cu istoria păstrată în aer, în monumente, în fiecare colţişor. Nu cred că oamenii aceştia au aruncat vreo cărămidă, fie ea şi ciobită. Cea mai mare bucurie mi-a făcut-o Piazza del Campo, locul în care oameni de toate vârstele şi naţiile stau întinşi pe pavaj povestind sau admirând clădirile din jur, bucurându-se aşa cum au făcut-o alte mii de oameni înaintea lor. Acolo m-am simţit şi mică şi mare, m-am simţit copleşită de istorie şi bucuroasă pentru ceea ce vedeam în jurul meu. Spre deosebire de Siena, care nu mi se păruse aglomerată, Florenţa aş fi vrut să fie mai puţin celebră.
Aşa îţi dai seama că bucuriile turismului se pot întoarce împotriva ta. Străzile pe care visasem să calc erau înţesate de americani, de japonezi, de grupuri însoţite de ghizi, de comercianţi şi de tarabele lor. Am traversat oraşul în transă, am mângâiat cu privirea statuile, porţile baptisteriului sculptate de Bruneleschi, Domul, Signoria, palatele Pitti şi Uffizzi, apele râului Arno strălucind în soare la concurenţă cu aurul bijuteriilor de pe Ponte Vecchio. Pe înserat, ne-am adunat şi noi, ca alte sute de oameni, deasupra oraşului, în Piazza Michelangelo, ca să admirăm Florenţa de sus. Şi azi, după sute de ani, Signoria şi Domul domină oraşul, nici o construcţie nu le întrece şi nici n-ar putea să o facă.
OSTERIA, TRATORIA, PIZZERIA ŞI ALTELE
În fiecare seară am ales un alt restaurant, vrând să ne întoarcem acasă cu cât mai multe poveşti. Ne-am bucurat de ospitalitate, de ambianţă
specială şi de tot felul de bunătăţi a căror denumire o ştiam de acasă, dar al căror gust era deosebit. Mărturisesc că a fost pentru prima dată când am mâncat tot felul de fructe de mare şi de preparate din peşte, eu cea pentru care peştele nu exista. Trebuia să ajung în Toscana pentru a-mi schimba părerea!
Text DANIELA IVANOV
Material apărut în GoodFood noiembrie 2008
Pe aceeşi temă
-
Gătitul e o joacă de copil
Pentru o zi, redacţia GoodFood a dat în mintea copiiilor – am pregătit tot felul de [tot articolul] -
The Gourmet’s Guide to Cooking with Beer
Cartea de faţă face parte dintr-o serie, există şi un volum dedicat reţetelor care folosesc [tot articolul] -
Maşina de făcut paste
Dacă îţi plac pastele, gândeşte-te că ai putea să le mănânci pe cele mai [tot articolul] -
Cel mai bun desert ...
...e mai multe :)) Adică de ce doar unul când pot fi patru? Aşa s-a gândit şi [tot articolul] -
Gătitul la patru mâini
Când întâlneşti un bucătar de plăcere, îţi zici imediat „Ce noroc [tot articolul]
Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare