Tiramisù transformat radical
Reţetă cu timp de pregătire
45 minute
Timp în plus
plus timpul pentru răcire şi pentru ţinut la rece peste noapte
Usoara
8 portii
220 kilocalorii
5.00 rating / 2 votes
Aspect nou, cu doar o treime din grăsimi.
Reţete similare
-
Crostini cu cocteil de creveţi
Poţi să prepari sosul cu o zi înainte; apoi doar asamblezi crostini. [vezi reţeta] -
Terină de jambon cu muştar
Aceste reţete sunt uşor de pregătit din timp – doar le asamblezi şi le [vezi reţeta] -
Tagliatelle cremoase cu fenicul
Pregăteşte chiar tu aluatul de paste [vezi reţeta] -
Creveţi cu sos de zmeură
Impresionează-ţi prietenii cu o reţetă inedită [vezi reţeta] -
Desert cu măr şi mascarpone
Un desert uşor şi răcoros de vară [vezi reţeta]
Ingrediente
PENTRU PIŞCOTURI250ml de cafea tare, fierbinte, făcută din cafea proaspăt măcinată, de preferat
1 lingură de zahăr fin
4 linguri de vin Marsala
18 pişcoturi, de preferat Savoiardi
PENTRU UMPLUTURĂ
1 lingură de zahăr fin
1 lingură de amidon
150ml de lapte
1 ou mediu
½ păstaie de vanilie, desfăcută pe lungime
85g de smântână dulce
1 lingură de vin Marsala
140g de mascarpone
100g cremă de brânză
½ linguriţă praf de cacao, pentru ornat
zmeură, pentru ornat (opţional)
Mod de preparare
- 1. Se amestecă zahărul şi cafeaua, apoi se toarnă într-un vas termorezistent întins. Se adaugă vinul, se amestecă şi se lasă la răcit.
- 2. Între timp, se prepară umplutura. Se pun zahărul şi amidonul într-o crăticioară, preferabil de teflon. Se adaugă o lingură din cantitatea de lapte măsurată şi se amestecă până se obţine o pastă fină, subţire. Se separă oul, se pune albuşul într-un bol mediu, deoparte, iar gălbenuşul se toarnă în cratiţă. Se încorporează gălbenuşul în pasta de amidon, apoi se adaugă şi restul de lapte şi se amestecă. Se curăţă de seminţe păstaia de vanilie deasupra cratiţei, apoi se pune şi păstaia înăuntru. Se ţine la foc mediu spre mic 8-10 minute, amestecând încontinuu, fără să ajungă la fierbere, până ce compoziţia se lipeşte uşor de dosul lingurii de lemn. Se ia de pe foc, apoi se adaugă smântâna şi lingura de vin şi se amestecă. Se mută compoziţia într-un bol, se acoperă cu folie alimenatară şi se lasă deoparte până se răceşte.
- 3. Pentru asamblare, se tapetează cu folie alimentară o tavă de cozonac, cu laturile 23x13x6cm, lăsând folia să treacă peste margini. Se bat mascarpone şi crema de brânză, apoi se combină cu restul de umplutură rece. Se bate albuşul şi se încorporează uşor în umplutură cu o lingură mare de metal.
- 4. Se înmoaie un pişcot în amestecul de cafea, învârtindu-l pe toate părţile, doar câteva secunde, ca să se acopere şi să absoarbă zeamă, apoi se scoate înainte să devină prea zemos. Dacă se lasă pişcotul în cafea, se va dezintegra. Se pune pişcotul pe lungime pe fundul tăvii. Se procedează la fel cu alte cinci pişcoturi, se taie până ajung la lungimea necesară, astfel încât să acopere fundul tăvii. Se toarnă jumătate din umplutură, se întinde astfel încât să acopere pişcoturile, apoi se repetă procedura de înmuiere cu alte şase pişcoturi. Se toarnă restul de umplutură şi se întinde peste tot, apoi se înmoaie restul de pişcoturi şi se aşază deasupra. Se acoperă cu partea de folie alimentară care atârnă peste marginile tăvii. Se lasă la răcit peste noapte.
- 5. Pentru servit, se răstoarnă pe un platou şi se îndepărtează cu atenţie folia alimentară. Se presară praf de cacao şi se ornează cu zmeură din loc în loc, dacă se foloseşte. Se taie felii şi se serveşte în aceeaşi zi.
- 6. V.N. per porţie: 220 kilocalorii, 5,7g proteine, 10,1g grăsimi, 5,8g grăsimi saturate, 0,3g fibre, 25,5g carbohidraţi, 17,4g zahăr, 0,25g sare
Etichete:
Rețete de vară, Rețete mese festive, Rețete de deserturi simple, Rețete italiene, Reţete de deserturi, Reţete cu vanilie, Reţete cu vin, Reţete cu cafea, Reţete pentru deserturi, Reţete cu mascarpone, Pentru familie, Italiana, Reţete cu zmeură, Rețete cu cremă de brânză, Rețete cu cacao, Rețete cu amidon









Adauga comentariu
Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.Logare | Inregistrare