Reţetă adaugată de
GoodFood

Tort de ciocolată şi caramel

Reţetă cu timp de pregătire
2 ore
Timp în plus
plus timpul de răcire
 
Destul de usoara
 
12 portii
 
Reteta testata
 
1036 kilocalorii
 
2.46 rating / 13 votes
 
Se poate congela înainte de umplere şi glazurare, deci pe jumătate îl poţi prepara din vreme. Nu te panica dacă încurci blaturile, tortul va arăta la fel de bine când se taie.
 

Reţete similare

Ingrediente

PENTRU BLATUL DE VANILIE ŞI CIOCOLATĂ
225g de unt foarte moale, plus extra
pentru uns
225g de zahăr fin
175g de făină
85g de migdale măcinate
2 linguriţe praf de copt
3 ouă
150ml de iaurt
1 linguriţă extract de vanilie
5 linguri pudră de cacao

PENTRU BLATUL DE CARAMEL ŞI DE CARAMEL CU CIOCOLATĂ
225g de unt foarte moale, plus extra pentru ungere
175g de zahăr brun deschis la culoare
50g de zahăr brun închis la culoare
175g de făină
85g de migdale măcinate
2 linguriţe praf de copt
3 ouă
150ml de iaurt
1 linguriţă extract de vanilie
1 lingură de cacao

PENTRU A ASAMBLA
400g de caramel (dulceaţă de lapte)
140g de ciocolată neagră
140g de ciocolată cu lapte
300ml de smântână dulce

Mod de preparare

  • 1. Se încălzeşte cuptorul la 160° C/gaz 4. Se ung şi se tapetează cu hârtie de copt două forme de tort cu diametrul de 20cm. Pentru blatul de vanilie & ciocolată, se amestecă toate ingredientele cu un mixer, cu excepţia pudrei de cacao. Se scoate jumătate din amestec într-un alt vas şi se încorporează cacaua. Se pun amestecurile în tăvi şi se coc 20-25 de minute până când un beţişor înfipt în centrul aluatului iese curat.
  • 2. Se repetă primul pas pentru blatul de caramel şi caramel cu ciocolată, din nou lăsând cacaua deoparte prima dată când se face amestecul, apoi împărţind amestecul în două şi amestecând cacaua într-una dintre cele două jumătăţi. Se coc la fel ca mai sus.
  • 3. În timp ce se răcesc blaturile, se topesc împreună ciocolata neagră şi ciocolata cu lapte într-un vas aşezat deasupra unei cratiţe cu apă ce fierbe la foc mic. Se ia de pe foc, se încorporează smântâna şi se răceşte până când se poate întinde.
  • 4. După ce se răcesc blaturile, se întinde o treime din caramel peste blatul de vanilie şi se aşază deasupra blatul de caramel. Se întinde o altă treime de caramel şi se aşază blatul de caramel cu ciocolată, apoi se întinde ultima treime de caramel şi se aşază blatul de ciocolată. Se întinde glazura de ciocolată peste întreg tortul şi se serveşte. Se poate păstra la răcoare, într-un recipient etanş, până la 3 zile.
  • 5. V.N. per porţie: 1036 kilocalorii, 15g proteine, 99g carbohidraţi, 67g grăsimi, 35g grăsimi saturate, 3g fibre, 75g zahăr, 1,25g sare
 
 
 
 
 
Etichete: paste, Rețete de torturi, Rețete cu ciocolată, Reţete cu caramel, Reţete cu migdale, Reţete cu vanilie, Reţete pentru deserturi, petrecere, Craciun, Pentru familie, Ziua femeii, Zi de nastere, Anul Nou, Franceza, Reţete cu iaurt, Rețete cu praf de copt, Rețete cu cacao
 

Adauga comentariu

Pentru a putea comenta trebuie sa fiti logat.
Logare | Inregistrare
 
...sau utilizand contul tau de facebook